Mda...Si-acum stau meditand langa bradul meu deja impodobit, cu o ceasca de cafea in mana, meditand... .
Am uitat cu toţii de tradiţii, copiii nu-l mai întampină pe Moş Crăciun cu aceeaşi bucurie, dansul zăpezii nu ne mai fascinează ca altădată, nu ne mai creionăm mintea pe suflet. Mulţi şi-au răstignit sufletul pe o cruce a problemelor vieţii, şi l-au vândut, l-au chinuit în lumea sălbatică, plină de fiare umane, plină de agitaţie, sânge, secată de armonie. Am rămas forme materiale, trecătoare, dar sa nu uitam, avem cel mai de preţ dar, inima. Am ajuns să nu mai ţinem cont de cei dragi, de cei ce ne vor binele, facem din vicii nişte nevoi, ne clădim fericirea din chinul altora, învăţăm să urâm, privim lumea prin prisma intereselor noastre, preţuim oamenii de seamă atunci când nu-i mai avem printre noi, ne ascundem sub măşti murdare, păcătoase. Ploile de perle din lacrimi ne înconjoară, ne sensibilizează şi ne determină să ne deschidem sufletul în preajma Crăciunului. Sufletul nostru are nevoia de a simţi universul mirific de luminiţe ale iertării, bucuria de a vedea şi a se juca în parada zăpezii. Dar zapada lipseste cu desarvarsire sau in fiecare an e din ce in ce mai putina.
Sunt de parere ca acum Sarbatorile au ajuns ceva asa de "artificial". Daca nu este bradul din plastic de nu stiu cate mii de euro, cu nu stiu ce globuri aurii si argintii, nu se poate. Unde-o mai fi asadar aroma de Craciun? Bradul, care simboliza copacul sfânt, prospetimea, nu mai este prezent ca de fiecare dată, martor al zâmbetelor mele când descopăr cadourile de sub el, nu mai este cel ce emana odata caldura specifică de sărbătoare, lumina ce sensibiliza, bucuria de a dărui, cel ce este capabil să povestească fără grai, având un parfum ce te călăuzeşte spre visare, spre meditaţie continuă. Aroma lui mă urmăreşte pas cu pas pe tot parcursul sărbatorilor, imi amintesc ce-am fost ce sunt si ce voi mai fi. Plutesc acum către lumea eului meu, amintindu-mi de momente magice. Si-mi spun ca trebuie să zâmbesc, să nu mă schimb decât în bine, să am aşteptări, ţeluri şi vise, să ajut şi să fiu ajutată doar dacă merit, să nu-mi dăruiesc sufletul oricui, să-l alimentez zilnic cu fapte bune. Anii trec, lumea se schimbă, se modernizează, eu cresc şi mă maturizez. Am ajuns la vârsta unui labirint confuz, în care nu am o călăuză sau refuz uneori să o am. Îmi caut prin suflet ca să-mi reîntregesc trecutul, să pot mulţumi oamenilor care au fost, sunt şi vor fi alături de mine, oamenii simbolici. Visez ca peste câţiva ani să am realizări de care să fiu mândră, să am nişte aripi indestructibile, să fiu îndrumătorul altora, să fiu lumânarea speranţei, a sacrificiului şi a reuşitei. Spiritul de sărbătoare îmi zâmbeşte inocent de peste tot, dar am crescut si nu mai simt nimic... . Acum multi ani imi doream de la Moş Crăciun jucarii, au mai trecut alti ani si mi-am dorit cadouri scumpe, dar anul acesta îmi doresc ca cei care-mi sunt prieteni să rămână aşa mult timp, să fie fericiţi şi să realizeze ce şi-au propus, lumea să fie mai bună, cu sufletul curat şi sincer, iar magia acestor Sărbatori să-i umple de lumină şi iubire. PUNCT!
