Se afișează postările cu eticheta pacat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pacat. Afișați toate postările

Ce fac când mă umplu de frici?

luni, 4 august 2014


Caut oameni…caut ceva pentru ei, referitor la ei, mă pun în pielea lor…nu vreau să-mi obosească mintea…
Am unele seri când mă cuprinde pofta cafelei pe la 20:30, când mă relaxez cu mirosul ei plăcut și-aș vrea să încap cu totul în ceașcă…când pierd timp aiurea și mă pun în pat, ațipind pe la 1:00 și inițiativa mea de somn se risipește pe la 1:30, când parcă sunt resuscitată în altă lume, dar în același loc…odaia mea.
Dacă îmi privesc camera realizez ca e alta și că formele din ea mă amenință cu bazaconii din filmele de groază,gen sub masă văd făcându-mi cu ochiul păpușa de la Saw, ori mi-l imaginez pe Michael Myers cum începe să-mi toace picioarele la cuțit, ca pe rondelele de ceapă, ori că-l aștept pe legistul din The Morgue să se spele pe mâini, ori muulte alte ciudățenii…
În astfel de momente mi-aș dori să nu mai dorm singură….realizez că și sora are rostul ei când mă îngrămădește dacă dorm cu ea, când încep să-l caut pe Teddy Bear care a rămas fără un ochi și-și cere revizia tehnică, când cerșesc tavanului să nu mă mai provoace cu umbre și mă răstesc la mine, făgăduind că renunț la cafea. Atunci aș vrea să găsesc un cuib de ghemuială plin cu somn liniștit, cu vise cu pisici și jeleuri ce mă îmbrățișează, cu mine-m copil.
Măi să fie…unde-mi este leacul??? Cum mă poate mustra conștiința noaptea și câte asocieri fragile poate face mintea mea, gen valsul de nuntă cu un mort, ori cross cu vreo stafie cu topor???

Ce ciudat…Ce fac eu când ma umplu de frici?? Mai cer!!!!!!!!!

dor...

sâmbătă, 25 mai 2013


Îmi e mai dor ca niciodată de pielea ta,
De ochiul tău mucegăit de rouă,
De ziua când mi-ai zis: -Iată, și pe strada noastră plouă!


Mi-e dor de carnea ta vicleană,

De gândul tău ce mă vânează,
De ziua când Cerul inaugurează
Moartea mea și a ta!


Mi-e dor de sentimente ce mintea să-mi frământe,

Mi-e mai bine-n echilibru, 
Dar nu e fericire,
Nu vreau o viață banală,
Prefer să stau în neștire.

In propria-mi celula

sâmbătă, 24 martie 2012


M-au legat gandurile in stransoarea lor si m-au adus la judecata in fata  propriei constiinte! Apoi m-au lovit cu amintiri, mai placute, mai putin placute...ce s-au izbit dureros de sufletul meu. Din el nu curgea sange, ci curgeau lacrimi limpezi, ce se cristalizau nemiloase, inghetandu-l. O invazie de intrebari mi-a acaparat mintea. Din ele nu desluseam decat atat: "De ce ti-ai facut rau singura?" "De ce nu te-ai ascultat pe tine?" . Era crud sa vad ca nici propriul suflet nu ma mai vrea, ca mi-a plecat ingerul pazitor, a renuntat sa se zbata pentru mine. Am cazut intr-un pacat demonic si n-am stiut daca pot sa ies din el sau nu, am refuzat un sfatuitor, mi-am calcat spiritul in picioare. Curand m-am obisnuit cu asta...am acceptat trairea asta banala a tuturor, viata cotidiana clasica, "viata fizica". Mi-am uitat sufletul pentru o vreme, m-am autopedepsit si mi-am impus singura Pacatul. Oare ma mai pot acum intoarce la ceea ce-am fost? Oare ma mai pot defini pe mine?
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS