Îmi e mai dor ca niciodată de pielea ta,
De ochiul tău mucegăit de rouă,
De ziua când mi-ai zis: -Iată, și pe strada noastră plouă!
Mi-e dor de carnea ta vicleană,
De gândul tău ce mă vânează,
De ziua când Cerul inaugurează
Moartea mea și a ta!
Mi-e dor de sentimente ce mintea să-mi frământe,
Mi-e mai bine-n echilibru,
Dar nu e fericire,
Nu vreau o viață banală,
Prefer să stau în neștire.