Poveste cu final răgușit

sâmbătă, 25 octombrie 2014


A fost odată ca niciodată…un laptop Hp Pavilion bla bla( bla bla=detalii tehnice) care ședea frumos în casa unui pretin… Când deodată, pretinul și laptop-ul lui se gândesc să organizeze o minipetrecere presărată cu momente de karaoke și licori de-ale gurii cu grade. Invitații au venit ca de obicei cu voie bună șî chef de scandal, iar printre ei mă număram și eu.  După ce ne-am umplut burțile cu cărnuri, așa cum e obicei la orice bahaos românesc și am degustat din băutura gospodarului, ne-o venit un chef de cântat mai la toți, pe care trebuia neapărat să-l stingem scuipând energic în bietul microfon conectat la stație. Și ne-așezăm noi frumos în șir indian, ca la rând la smântână, așteptând fiecare cu câte o melodie cu care să nu ne facem totuși de cacao, în minte.  Au început să damblagească niște versuri aiurite prietenii de breaslă aflați înaintea mea, zâmbete și voie bună… Veni și rândul meu…mă duc și tastez mândră “Californication with lyrics”, cu gând să impresionez și eu cu minimul de engleză din acest cântecel care-mi place teribil, pe toți cei ce colcăiau în acea încăpere. Zis și făcut, dar nu prea s-a putut…de cum am deschis gura și “grasul suav” a răbufnit prima oară din adâncul inimii mele, brusc a murit laptop-ul… Am încercat să-l resuscităm cu încărcătorul…dar nimic.

Făcând “expertiza medico-legală” ne-am dat seama că murise de-a binelea…puteam comanda și sicriul. Gazda a dat vina pe mine și pe urechea mea muzicală…aproape că mi-o tăia de nervi. A rămas un mister cum de s-a întâmplat așa ceva, dar refuz să cred că vocea mea a supărat așa tare bietul laptop. Am făcut rugile aferente să nu fim trași la socoteală și ne-am întors ca triștii acasă.
Cred că i se bulise display-ul

Concluzia: Apelează din timp la soluții profesionale și nu-ți trage la răspundere prietenii cântăcioși niciodată: 

link-ul pozei

Da de un' ne alegem pardoseala?

luni, 20 octombrie 2014



Dacă tot vă spuneam ieri că vă puteți redecora casa utilizând stickere decorative, astăzi vă propun să încercați o altă metodă prin care să schimbați aspectul locuinței.
Parchetul conferă un plus de eleganță sufrageriei sau oricărei alte încăperi, dacă este ales cu bun gust și oferă un cadru primitor musafirilor sau chiar locuitorilor.
Am căutat în sute de cataloage online pentru a găsi parchetul potrivit biroului meu, dar mereu îmi treceau prin minte gândurile că s-ar putea ca aceste articole să nu fie de calitate și să se deterioreze ușor.

M-am oprit la cei de la Parchetpeviață.ro pentru că mi s-au părut cei mai în măsură în acest domeniu. Dar cine sunt meșterii ăștia? Păi sunt niște persoane care au un site de prezentare pentru parchet masiv și stratificat de calitate, în care ne sunt ilustrate diverse modele ale produselor comercializate, fabricate de unii dintre cei mai importanți producători, cum ar fi Karelia sau Kahrs, ce sunt lideri pe piața parchetului stratificat.

De remarcat este faptul că acest site oferă timp de 5 ani clienților săi pachetul de revitalizare parchet, ce constă în reparații ale zgârieturilor superficiale sau de profunzime, spălare cu detergent special și cu o mașinărie performantă. Tot iei îți oferă un montaj corect și de durată și te ajută să decizi în privința raportului calitate-preț-eleganță.

Am considerat că ideal pentru biroul meu ar fi acest tip de parchet: Parchet triplustratificat Nuc Bloom, o pardoseală cu un design clasic, ce face parte din colecția Lodge, care este în asa fel concepută încât să adauge un iz marinăresc căminului tău. Modelul Bloom are variații mici de culoare și noduri și este lăcuit mat. Aspectul în dungi de diferite nuanțe de maro creează impresia de adâncime și intensitate a culorilor.

De subliniat este faptul că, parchetpeviata.ro a ramas fidel viziunii de la început de a folosi numai produse ecologice și de calitate, din lemn 100%.

Să reîmprospătăm

duminică, 19 octombrie 2014


link: http://www.lipicios.ro/
Dimineață bună, dragilor! Dezlipindu-mi cu greu pleoapele ce-mi atârnă de greutate nopților nedormite cum trebuie și sorbind din cafeaua proaspăt făcută m-am decis să vă prezint o soluție ingenioasă de a decora camera/casa voastră.
De multe ori, când aspectul unei camere lasă de dorit apelăm mereu la zugrăvit, ori la a cumpăra mobilă sau accesorii care să dea un plus de culoare și un megarefresh încăperii. Eu v-aș sfătui să procedați altfel…

Voi începe printr-o poveste scurtuță pentru voi…

A fost odată o studentă în anul II la specializarea Farmacie, care a decis să locuiască în campusul studențesc, pentru a putea fi mai aproape de facultate. Și dorința-i realitate se făcu și astăzi șade bine mersi într-un cămin simpatic, alături de alte două colege. Camera curată, baie în cameră, balcon frumușel, lenjerie curată…dar totuși ceva îi lipsește cu desăvârșire încăperii, ceva care să dea tonul veseliei, chiar dacă nu rămâne nimeni acasă anumite zile, ceva care să te întampine cald atunci când vii cu mâncarea de la mămica, rupt de spate în cazul în care îți mai și aduci aminte că trebuiau luate și câteva haine. O chestie care să te facă să-ți imaginezi fel de fel de alte chestii atunci când te apuci de învățat și ca de obicei te uiți pe pereți și visezi.

Se poate….vă zic…să găsiți soluția foarte la îndemână pentru camerele sumbre ale căminelor studențești, dar și pentru locuința voastră. Cheia succesului este reprezentată de: stickere decorative.
 Aceste decorațiuni se pot achiziționa, încă din 2007, de pe Lipicios.ro, care oferă și sfaturi în privința aranjării acestor produse, iar aceste stickere nu afectează culoarea peretelui sau vopseaua. Experiența lor se reflectă deja în rândul sutelor de clienți care au apelat cu încredere. E timpul să te numeri și tu printre ei.

Mi-am făcut deja o idee de câteva modele preferate de sticker de perete, dar totuși nu reușesc să mă decid în privința a ce să aleg…așa că apelez la voi…cu încrederea că mă veți sfătui să-l aleg pe cel mai grozav sau că-mi veți propune altele mai interesante. Este destul de greu, deoarece toate sunt drăguțe și lipicioase și sigur îți vor atrage atenția!

Printre preferatele mele se numără:

1. Pisici verticale 
link produs
2. Apus
link produs
3. Fluturi
link produs

Amintiri de la bunici

luni, 13 octombrie 2014


link-ul pozei
Îmi amintesc mereu cu drag de copilăria în casa bunicilor, în care fiecare dimineață era presărată cu raze calde ce se întrezăreau timid prin fereastră, trezindu-ne mereu cu mângâierea lor. Aroma ceaiului de mentă ce era deja gata pe plita sobei, precum și cea a pâinii din cuptorul magic al bunicii ne înseninau diminețile. Pe atunci, în două-trei cămăruțe micuțe își făceau veacul niște pici plini de energie, care revitalizau casa bătrânească, anume: eu, sora și doi dintre verișorii mei. Bunica se oferea să ne primească în fiecare vacanță, iarna ori vara, și se chinuia să ne pregătească mereu cele mai delicioase mâncăruri. Nu știam ce înseamnă telefon sau calculator, ori să mânuim vreo tabletă, dar ne bucuram grozav stropindu-ne cu apă și ascunzându-ne prin copaci unii de alții vara, ori făcând omuleți de zăpadă sau artilerii de bulgări iarna. Eram departe de griji, școală, responsabilități ori probleme…ele erau misiunea parinților noștrii pe-atunci.
Cu siguranță, într-o lume în care tehnologia ne domină și suntem așa de însetați să o deținem cuptorul bunicii a rămas o veche amintire banală, pe lângă cuptoarele electrice sau de aragaz apărute pe piață.
Am găsit totuși soluția de a prepara pentru mine și cei dragi, un fel de “pâinea bunicii”, ajutându-mă de cuptorul de pâine Samus, la care pot selecta dimensiunile pâinii, ori greutatea ei sau o pot menține caldă cât timp doresc. Aparatul este ușor de curățat și prezintă garanție 24 de luni, având 12 programe digitale. Așadar pâinea poate fi preparată acum într-un maldăr de feluri, cu semințe ori fără, pe gustul tuturor.

Am să-i prepar și bunicii, cu tehnologia actuală o asemenea pâine, căci bătrânețile nu-i mai permit să gătească pentru noi.


Care este cea mai frumoasă amintire a ta din casa bunicilor?

Cafeaua noastră cea de toate zilele


link-ul pozei
Nimic nu este mai plăcut decât să te trezești dimineața îmbrățișând aroma proaspătă a cafelei și să te pregătești pentru o nouă zi, savurând gustul delicios…și vicios totodată. Eu personal, nu mi-aș putea imagina o dimineață fără acest ingredient energizant, iar dacă ar fi să existe măcar una în toată viața mea, cu siguranță că nu aș fi decât o legumă mergătoare în căutarea disperată de a obține cât mai repede o ceașcă.
Cafeaua pentru mine reprezintă relaxare, meditare la ordinea de zi propusă, reflectare asupra gândurilor din timpul nopții. Semnifică și un mod de socializare, un mijloc prin care îmi mai întâlnesc anumiți prieteni cu care doresc să port niște discuții, pe diverse teme sau proiecte care necesită concentrare maximă.

Așadar, chem echipa de lucru la mine și folosindu-mă de filtrul de cafea Albatros Delice pot face rapid 8-10 cești de cafea cu care să-mi servesc amicii, care știu că filtrul meu are supapă antipicurare, un volum al rezervorului de 1.2 litri, carafă de sticlă și o putere de 680 W și se pot baza pe cea mai aromată și gustoasă cafea din lume.
link-ul pozei
Te invit și pe tine să utilizezi acest produs, pe care-l găsești la un preț foarte avantajos la cei de la Elanko Electrocasnice și care prezintă avantajul garanției de 24 de luni, banii înapoiați în 30 de zile, livrări 24 h în toată țara, precum și suport tehnic.

În scop informațional:

Există destul de multe mituri despre cafea, iar cele mai “populare” sunt:
a)      cafeaua consumată în exces duce la micșorarea sânilor;
b)      cafeaua solubilă provoacă palpitații cardiace;
c)       cafeaua verde te ajută să slăbești;
d)      cafeaua deshidratează;
e)      cafeaua în timpul sarcinii este contraindicată.

Acestea au fost combătute de-a lungul timpului prin diverse studii (vezi google), care au și evidențiat beneficiile acestei minuni aromate, cum ar fi: cafeaua ne poate influența pozitiv sănătatea fizică și mentală, ducând la o stare generală de bine, iar dacă se consumă înainte cu 30 de minute de efectuarea unui antrenament fizic, te revigorează, te energizează și ajută la prevenirea oboselii musculare.
Se știe și faptul că menținerea concentrării în momente solicitante se realizează cu ajutorul cafeinei, care îmbunătățește memoria pe termen scurt și alungă oboseala care intervine în a doua parte a zilei, mai ales după masă.  Polifenolii, constituenți ai cafelei, au efecte antioxidante și luptă împotriva radicalilor liberi, protejând țesuturile.

Mereu am fost judecată pentru acest plăcut viciu al meu, iar astăzi m-am hotărât să răspund întrebării “Tu de cei bei cafea?” și vă invit și pe voi să o faceți, mai ales dacă aveți o pagină web personală, pentru că puteți câștiga un filtru de cafea. 

Sfaturi pentru deținătorii de autoturisme, pe perioada de toamnă

duminică, 12 octombrie 2014


Toamna nu înseamnă doar struguri, must, recolte de fructe și frunze ce își schimbă culoarea (și nici doar începerea școlii). Ci acest anotimp aduce o serie de schimbări, pentru participanții la trafic - de la o altfel de lumină pe drum, la brumă sau chiar polei. E important așadar să fii pregătit pentru acest sezon - planifică de pe acum lucrurile ce altfel te-ar lua prin surprindere! Gasește în Iași acele accesorii auto de care ai nevoie, pentru tine, familia sau afacerea ta!


O cauză majoră a accidentelor auto e lipsa unei vederi clare a drumului și a traficului, în special în condiții meteo dificile. Pentru a îmbunătăți acest aspect trebuie să te asiguri că parbrizul este curat (atât în interior, cât și în exterior). În timp, chiar și nefumătorii pot să observe cum acesta devine mai neclar. Zgârieturile, micile defecțiuni, ciobiturile de la exterior pot să intensifice reflexiile nedorite ale soarelui.  
Ștergătoarele de parbriz - lamele acestora pot să țină aproximativ doi ani. E nevoie apoi de înlocuirea lor, pentru un parbriz eficient curățat, ce să elimine reflexiile. Le găsim în orice secțiune de accesorii auto.
Lichidul de parbriz - e bine să alegi ceva de calitate, special creat pentru această utilizare. Cel cu aditivi va reduce și șansele de îngheț. Nu folosi antigel simplu, ci verifică informațiile în mod corect.
Bateria auto - aceasta e o principală cauză pentru care mașinile rămân în pană, de-a lungul anului; lucrul acesta se petrece însă în special iarna, când sarcinile electrice sunt mari. Dacă acum, la început de toamnă, apar indicii cum că aceasta nu mai face față solicitărilor, e foarte posibil ca la iarnă să cedeze complet (în special dacă are mai mult de 3-4 ani). Alege mai bine să înlocuiești acum acumulatorul auto.
Verifică luminile și becurile (cel puțin o dată pe săptămână). Nu uita stopurile sau luminile de la numărul de înmatriculare. Poartă în mașină câteva astfel de becuri de rezervă.
Antigelul - acest material intră în segmentul de accesorii auto ce pot fi folosite de-a lungul anului; el conține aditivi ce previn coroziunea și îmbunătățesc și răcirea pe timpul verii.
Orice alt lucru despre care sunteți nesiguri trebuie analizat și remediat din timp. În gama de accesorii auto, în Iași, aici, găsiți toate produsele necesare acestor operațiuni de mentenanță.

Selgros Iași
Produse alimentare și nealimentare
Șoseaua Nicolina nr. 57A Iași,700711, RO
Tel: 0232 306 000
Fax 0232 306 199  

Natura în cea mai bună formă pentru pielea ta

sâmbătă, 11 octombrie 2014





Sâmbătă bună, dragilor. Începând de astăzi m-am gândit să mă descotorosesc de produsele cosmetice banal de “sintetice” pe care le-am achiziționat în speranța că-mi vor oferi ten pufos și luminos, piele de bebe și alte bla bla de fete. Mi-am dat seama că unele creme cu aloe nici n-au văzut măcar cum arată această plantă, iar ambalajele drăguțe țin doar să atragă clientela și să mascheze ingredientele “de laborator” folosite și pe care te chinui a le descifra de pe etichete.
În schimbul lor, m-am pus pe utilizat produse cosmetice naturale, “ca la mama acasă”, iar sfatul meu pentru doamne și domnițe și nu numai este să apeleze cu încredere la cei de la Marillys, la care totul a pornit din pasiunea de a prepara produse 100% bio, inițial destinate bebelușilor și s-a transformat într-o afacere durabilă de produse cosmetice la prețuri foarte avantajoase.
Tot la ei poți afla care sunt secretele naturii în privința înfrumusețării și cât de valoroase sunt plantele în tratarea anumitor imperfecțiuni.

Există un adevărat maldăr de avantaje când vine vorba despre produsele cosmetice bio, iar cele mai esențiale pentru mine ar fi:

a)      ingredientele care fac parte din “cufărul” naturii, nu se prelucrează prin procedee chimice ce le-ar putea altera calitățile vindecătoare, făcându-le să-și piardă din substanțele nutritive atât de benefice pielii;
b)      sunt ideale indiferent de tipul pielii sau tonul ei;
c)      prezintă o siguranță sporită a utilizării- datorită faptului că nu prezintă diverși compuși chimici sintetizați nu vor provoca niciodată erupții sau mâncărimi ale pielii;
d)      o gamă largă și variată la dispoziția ta;
e)      preț avantajos, comparativ cu produsele realizate pe cale industrială;
f)       fără efecte secundare, cum ar fi apariția coșurilor sau iritații ale pielii;
g)      fără teste pe animale, deci fără conținut de substanțe dăunătoare; ( nu necesită teste)

Este vital să ne protejăm pielea, care este cel mai mare organ protector al corpului nostru și care trebuie menținută mereu în stare optimă. Cu cât folosim mai mult produse cu un conținut “exagerat-chimic” cu atât pielea noastră își modifică proprietățile nu tocmai în sensul pozitiv.
Dacă vrei să faci un cadou de bun gust și totodată util “femininului” din viața ta este timpul să alegi chițibușuri din gama Marillys, un adevărat ajutor al pielii.
Mirosurile delicioase și proaspete, precum și siguranța utilizării acestor produse vă vor face să înlocuiți gama de cosmetice pline de substanțe chimice.

Pășește în fabrica naturii, unde poți găsi creme și loțiuni faciale, creme antirid, săpunuri și muulte ale surprize. 

·         Ce părere ai despre produsele bio? Au ele efectul dorit de fiecare dată?

Mâncare pentru copii mofturoși

marți, 7 octombrie 2014


Sunt mulți copii care sunt foarte mofturoși la mâncare și, de cele mai multe ori, tot aceștia sunt cei care vor să mănânce doar mâncare nesănătoasă. Aceasta este cea la care se face reclamă în pauzele desenelor, așa că este cea mai atrăgătoare pentru ei. Și aici vorbim de copiii de la 3 ani în sus, care înțeleg ce se întamplă la televizor.


Tocmai de aceea, trebuie să deveniți tot mai inventivi în încercarea voastră de a-i hrăni cât mai sănătos, motiv pentru care apar imagini ca cea de mai sus. Mâncarea, oricât de sănătoasă ar fi, trebuie să arate cel puțin la fel de bine ca și cea nesănătoasă, dacă nu chiar mai bine, ca să fie interesați copiii de ea. În plus, trebuie să fiți tot mai inventivi și în privința înlocuirii dulciurilor cu deserturi sănătoase dar care să aibă gust la fel de bun ca cele pline de zahăr și e-uri.

Mâncare pentru copii în Brăila, mai sănătoasă, găsiți și la Selgros. Așa că puteți să vă alegeți și de acolo o mulțime de produse sănătoase pentru aceștia. În plus, pentru orice a-ți găti voi, puteți lua de la Selgros ingredientele necesare. Și alegeți, în principal, produse bio.

Vă întrebați ce puteți pregăti sănătos și care să fie pe placul copiilor? Ar fi câteva preparate care să îi facă cel puțin curioși:

  •      Cipsuri de mere
  •      Griș cu lapte sub diferite forme și decorațiuni din gemuri și/sau fructe
  •      Coltunași cu brânză de vacă și smântână
  •      Pizza cu fructe
  •      Pastă de brânză sub diferite forme
  •      Dinozauri dulci cu lapte (paste fierte în lapte cu puțin zahăr)
  •      Orez în lapte cu gemuri și fructe
  •      Iaurt cu miere, nuci și fructe


Cred ca deja v-am făcut mintea să zburde printre lucrurile pe care le aveți în frigider ca să vedeți ce puteți realiza. Ce nu aveți, găsiți mereu la Selgros.

Selgros Brăila
Produse alimentare și nealimentare
Strada Râmnicu Sărat nr. 92B Brăila,810 166 , RO

Tel: 0239 602 000

Aleargă spre cer pentru îngerii bolnavi din jurul nostru

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Dragilor, vreau să vin cu o provocare foarte interesantă pentru voi. Pe data de 25 octombrie va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului SkyRun, organizată de către Raiffeisen Property International, smartatletic și Fundația HOSPICE Casa Speranței.
După cum bine știți (dacă nu, veți afla acum), proiectul SkyRun s-a bucurat de un real succes atunci când a debutat, iar de data asta vine cu și mai multe surprize pentru participanți (care au fost peste 600 la număr în ediția precedentă). Este pur și simplu o cursa contratimp, de alergare pe scari, în cea mai înaltă clădire din România-Sky Tower, care are nu mai puțin de 34 de etaje, 680 de trepte și 119 m ascensiune. La această cursă puteți participa și voi, contribuind astfel la dotarea și funcționarea spitalului HOSPICE, unitate construită în Parcul Plumbuita. Pe lângă faptul că vă veți menține în formă și veți cunoaște oameni pasionați de sport, veți veni în sprijinul adulților diagnosticați cu cancer în stadii avansate, precum și a copiilor cu diagnostic limitat de viață, care au nevoie de servicii medicale specializate de îngrijire. Nu în ultimul rând, vei putea admira Bucureștiul de la cele mai înalte “cote” urbane și vă veți bucura și de o premieră națională: Gabi Solomon va face un maraton de 24 de ore de alergare pe scări și merită să-l susținem.


De știut că taxele de participare vor reprezenta donații 100% către cauza susținută și că locurile sunt limitate, iar dacă trupul îți permite nu rata șansa de a-ți depăși limitele și de a atinge cerul, urcând pe scări.

Vă încurajez și îi felicit pe organizatorii acestui eveniment pentru această  idee grozavă și drept încurajare pentru participanți: “Preţul succesului este munca grea, dedicarea la antrenament şi determinarea, chiar dacă vom câştiga sau pierde, vom ști că am dat tot ce e mai bun din noi pentru a reuși!” – Vince Lombardi.

Te invit să faci sport, să te angajezi într-o experiență unică urbană, căci avem o motivație bine întemeiată să o facem. Ajută-ți Aproapele cu propriile forțe fizice!! În caz că nu știai, mai mult de 5000 de oameni mor de cancer în fiecare an numai în București, iar în țară avem doar 5% din pacienții diagnosticați cu această boală care primesc îngrijire paliativă.

Câteva fragmente din prima ediție: 






Ce mai aștepți? Înscrie-te acum!










O campanie: blogalinitiative
Dacă ești blogger și susții această cauză, scrie și tu un articol referitor la SkyRun. Pe lângă faptul că sunt numeroase premii puse în joc, toți bloggeri se pot înscrie gratuit la evenimentul de mare amploare, întrecându-se într-un campionat separat al bloggerilor, unde pot câștiga premii foarte atractive. Detalii aici!



 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS