Cafeaua noastră cea de toate zilele

luni, 13 octombrie 2014


link-ul pozei
Nimic nu este mai plăcut decât să te trezești dimineața îmbrățișând aroma proaspătă a cafelei și să te pregătești pentru o nouă zi, savurând gustul delicios…și vicios totodată. Eu personal, nu mi-aș putea imagina o dimineață fără acest ingredient energizant, iar dacă ar fi să existe măcar una în toată viața mea, cu siguranță că nu aș fi decât o legumă mergătoare în căutarea disperată de a obține cât mai repede o ceașcă.
Cafeaua pentru mine reprezintă relaxare, meditare la ordinea de zi propusă, reflectare asupra gândurilor din timpul nopții. Semnifică și un mod de socializare, un mijloc prin care îmi mai întâlnesc anumiți prieteni cu care doresc să port niște discuții, pe diverse teme sau proiecte care necesită concentrare maximă.

Așadar, chem echipa de lucru la mine și folosindu-mă de filtrul de cafea Albatros Delice pot face rapid 8-10 cești de cafea cu care să-mi servesc amicii, care știu că filtrul meu are supapă antipicurare, un volum al rezervorului de 1.2 litri, carafă de sticlă și o putere de 680 W și se pot baza pe cea mai aromată și gustoasă cafea din lume.
link-ul pozei
Te invit și pe tine să utilizezi acest produs, pe care-l găsești la un preț foarte avantajos la cei de la Elanko Electrocasnice și care prezintă avantajul garanției de 24 de luni, banii înapoiați în 30 de zile, livrări 24 h în toată țara, precum și suport tehnic.

În scop informațional:

Există destul de multe mituri despre cafea, iar cele mai “populare” sunt:
a)      cafeaua consumată în exces duce la micșorarea sânilor;
b)      cafeaua solubilă provoacă palpitații cardiace;
c)       cafeaua verde te ajută să slăbești;
d)      cafeaua deshidratează;
e)      cafeaua în timpul sarcinii este contraindicată.

Acestea au fost combătute de-a lungul timpului prin diverse studii (vezi google), care au și evidențiat beneficiile acestei minuni aromate, cum ar fi: cafeaua ne poate influența pozitiv sănătatea fizică și mentală, ducând la o stare generală de bine, iar dacă se consumă înainte cu 30 de minute de efectuarea unui antrenament fizic, te revigorează, te energizează și ajută la prevenirea oboselii musculare.
Se știe și faptul că menținerea concentrării în momente solicitante se realizează cu ajutorul cafeinei, care îmbunătățește memoria pe termen scurt și alungă oboseala care intervine în a doua parte a zilei, mai ales după masă.  Polifenolii, constituenți ai cafelei, au efecte antioxidante și luptă împotriva radicalilor liberi, protejând țesuturile.

Mereu am fost judecată pentru acest plăcut viciu al meu, iar astăzi m-am hotărât să răspund întrebării “Tu de cei bei cafea?” și vă invit și pe voi să o faceți, mai ales dacă aveți o pagină web personală, pentru că puteți câștiga un filtru de cafea. 


O campanie: BlogAwards

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS