E-adevărat că te-am ținut ascunsă mult timp de lume, ferită de ochi curioși, care să întrebe „Cum merge?”. Dar ce-ai fi vrut să fac? Să te las pradă interogării, doar de dragul de a afla și ceilalți statulul meu? Păi cum crezi că am rezistat, consolidându-te? Am pus ascuns cărămidă cu cărămidă, cu răbdare și-n tăcere, în timp ce alții se frământau de grija mea. 

Ajung, iată, după aproape 5 ani să te dezvălui necunoscuților, acum că știu că am creat în jurul tău un scut, pentru care nu garantez că nu va fi nimicit, dar care sunt sigură că nu este ușor de doborât. M-am ferit în a-mi expune vreodată părerile sau legăturile cu tine, astfel am reușit să protejez fiecare trăire sau sentiment pur, clădit împreună, neotrăvit de minciuni, false presupuneri sau îndoieli. Nu a fost vorba despre concepția celorlalți, care mă puteau judeca pentru modul meu de a glumi, interacționa și îmbrățișa viața, dacă ar fi știut de tine, ci doar de siguranța mea că vei rămâne nepătată de impresiile altora. Aveam garanția că de oriunde mă întorc, ai răbdare să-ți povestesc cum a fost, îmi reîncarci bateriile pentru noi provocări. 

Au fost zile în care am simțit că mă sugrumi cu grija și afecțiunea ta, și-aș fi acceptat cu drag această moarte dulce, doar că nu era momentul oportun. Au fost și zile în care tânjeam însă după atingerile tale, răpusă de săgeți îndreptate spre mine. Mi-am dorit de multe ori să renunț la tine, dar când întunericul nopții mă acapara, m-am simțit neputincioasă în fața fricilor mele, abandonată. Recunosc că la început m-am îndoit de puterea ta asupra sufletului meu, te credeam ceva temporar și firesc, așteptam să treci sau motivul să mă descotorosesc de tine...A fost o vreme în care recunosc, am decis să te mai las deoparte...

Am ascultat „verzi și uscate” despre cum că mă amăgesc cu tine, că n-o să iasă nimic bun...atunci am decis să te ascund, să te păstrez doar pentru mine, să te presez punând povara secretului pe umerii tăi firavi și m-am mirat cum de ai rezistat așa de bine, ți-am testat limitele și confidențialitatea. Te-ai conformat așteptărilor mele, firesc, fără ordine sau reguli,  după cum am simțim împreună, după cum inimile noastre au convenit de comun acord. Nu ne-au trebuit acte sau alte lucruri care să ne oblige să ne fim alături, nu a trebuit să fug de tine dacă au fost momente în care îmi doream mai multă libertate și să scap de grija că nu știu cum vei decurge. Cu toate capriciile și năravurile mele proaste, tu ai rămas la fel de bună și iubitoare, cu aceeași răbdare și calmitate de la început și poate nu ți-am demonstrat niciodată îndeajuns ce bine îmi este și mi-a fost cu tine sau nu ți-am mulțumit destul pentru tot ce faci pentru mine- o persoană nehotărâtă, orgolioasă, agitată, critică. Dacă mulți ar încerca să-ți spună că nu merită să te complici cu mine, eu știu deja răspunsul tău. Tocmai această complicare te-a făcut să mergi mai departe, ți s-a părut interesant să-ți bați capul cu un copil care refuză să vadă că a crescut și refuză să accepte maturizarea. Mă învinovățesc de multe lucruri care nu au mers uneori între noi, n-am niciun drept să te învinovățesc doar pe tine...

Am scris asta pentru că mi s-a făcut dor de  tine...

Definitiv

M-am trezit din vis

Tu te-ai dus de lângă mine...

Demult colinzi la uși străine,

Eu am visat să fiu cu tine...

E prima oară când am tremurat în fața ta,

Când am deschis ochii și-am pus urechea, lângă a ta.

Ai renunțat la mine, de teamă să nu renunț chiar eu,

Sper că e o glumă și că mă chemi mâine în visul tău.

Îmi ceri prea mult, mă ceri cu totul...

Am refuzat să îți fac jocul...

Nu pot să fac un pod între două lumi,

Între noi e o prăpastie imensă...

În care la-nceput ne-am aruncat,

Te-ai săturat de mine, eu nu m-am săturat.

Te-am căutat,tu poate scapi de mine,

Dar eu nu pot scăpa de dependența de tine...

Mi-ai zis că mă prefac,

Cere-mi orice să fac...

Credeam că eram bine....când m-ascundeam cu tine,

Ai câștigat, azi ai uitat

Definitiv de mine!

De ce să fim ca unii și nu ca ceilalți?

Pentru că e vital să ne menținem solidă calitatea cu care am fost înzestrați: unicitatea. Atâta timp cât “efectul de turmă” își pune amprenta mai puțin pe noi, cu atât poți ajunge sa fii mai original, personal și tot ceea ce construiești pe viitor să-ți rămână impregnat în inimă. Desigur, în fond pornim de la același chip de lut/aceeași maimuță, depinde de viziuni…dar e necesar să aflăm ce ne face să fim unici.

Pentru că persoana ta e valoroasă și merită să o prețuiești. Luând mereu exemplu atitudinea și preamărind personalitatea altora riscăm să o facem pierdută pe a noastră, să devenim “replică ieftină”, nicidecum “copia fidelă”. Dacă ai anumite principii pe care le respecți transpune-le prin propriul caracter, fără să-ți nimicești vreodată opiniile personale, în favoarea părerilor de vis-à-vis.

Pentru că merită să fii un ciudat (în opinia gloatei banalului), care să schimbe sau să încerce să facă altceva în colțul său de lume și care nu răspunde cu replici agresive și împrumutate de la anturaj, celor ce nu le admit ideile.

Pentru că e antrenant să privești viața dintr-o perspectivă unică, energică, flexibilă, optimistă…văzându-ți roadele muncii și bucurându-te diferit de acestea.

Pentru ca fiecare are un loc al lui și vine un moment când doar tu ești judecat, pus la zid, nemaicontând dacă totul a pornit de la ceilalți.

Pentru că e prostesc să dai vina ulterior pe alte persoane pentru erorile/nepotrivirile pe care le-ai întâmpinat tu.

Pentru că poți descoperi în tine infinituri nebănuite și calități ce merită scoase la iveală și fructificate.

Pentru ca trebuie să scapi de frica de eșec, deoarece ai început să faci treaba în felul tău și ți-e teamă să nu fi greșit (clasicul “Mai bine ascultam de….” ). Tu ai greșit, clar tu știi ce poți perfecționa, ce contează cu adevărat și ce nu.

Fii original sau pierde-te în mulțime!!! Tu ce alegi?

Vacanță

Rugile mele referitoare la setea de vacanță, de fugă de casă, de deslegare de lanțurile rutinei au fost bine ascultate vara aceasta… Am reușit să-mi arunc viața obișnuită pe geam timp de o săptămână…să nu mai știu cine și ce sunt și să nu-mi mai cer explicații…

Așa am poposit în Vama Veche…o stațiune care după parerea amicilor mei avea să fie “calvar”, “cuib de rockeri frustrați”, “loc plictisitor” etc. Ținând cont de balivernele lor…aveam în cap și-n suflet ideea de “nasoală călătorie”, nu mai văzusem niciodată acel loc…M-am frământat imaginându-mi cum ar putea fi…

A fost așa grozav încât n-am avut timp să mă gândesc ce zi e sau urmează…eram așa încântată de veselia și originalitatea oamenilor…Îmi plăcea să-i privesc, să le admir stilul…să-mi doresc și eu acea libertate a sufletului și a minții ce plutea prin jurul lor. Era o fericire pe care prietenii mei o descriau “nebunie”, s-au arătat cu adevărat panicați când au realizat ca mie chiar îmi place , că-mi lipeam ochii de diverse lucruri…Pozele vorbesc de la sine:

Poze Vama Veche

Pana cand?

wallpaper preluat de pe: http://weheartit.com/entry/21063373

Pana la cat ai voie sa ma iubesti?
Si pana la ce ora imi poti tine capul in palme?
Cand delicat ochiul meu drept doarme,
Si te privesc pe furis cu ochiul stang,
Pana cand dorm si cu el cat de curand.

Pana cand ai de gand sa-mi furi din buze carne?
Si pana cand chipul mi-l vei purta in rame?
Pana cand sunt captiv in pantece si corp?
Eu suflet, pierdut in carne trecatoare, fara loc.

Stiu...cand din soare vor iesi  izvoare de apa,
Cand din cenusa va rasari piele,
Cand din carne putreda vor creste vlastari noi si nuiele...

Dar pentru toate astea trebuie ura si moarte,
Caci din moarte se nasc suflete tari si curate,
Iar din ura se ivesc iubiri inselatoare,
Blestemate de inimi plutitoare.

Deci, cum e?

wallpaper preluat de pe: http://kootation.com/piercing-my-soul.html

Si cum e sa te simti singur, dar totusi inconjurat de atatia oameni? Cum e sa vii acasa cu zambetul pe buze, sperand ca azi sa nu te mai certi si sa stai linistit, dar acasa incepe acelasi haos, aceleasi griji zilnice? Cum e sa apreciezi si sa sustii o persoana si sa-ti dai seama ca pentru ea nici macar nu ai existat? Cum e sa incerci sa schimbi oameni in bine, iar mai apoi, ei sa te urasca? Cum e sa vrei sa te descarci de probleme interioare, daca nu ai gasit inca pe nimeni care sa te asculte cu interes? Cum  e sa spui ca iubesti, cand cealalta persoana se preface? Cum e sa spui ca de maine vei renunta la vicii si orgoliu, iar a doua zi uiti tot ce ti-ai propus? Cum e sa te simti ruinat de mainile proprii, dar sa zambesti sperand la un nou inceput? Cum e sa plangi, iar altii sa inceapa sa rada de suferinta ta? Cum e sa te lupti cu tine insuti, si mai apoi cu ce din jur? Cum e sa calci in picioare si sa certi, si-apoi sa te uite toata lumea? Cum sunt toate astea? Sunt parte din viata fiecaruia, ca vrem sau nu, sunt momente cand sufletul ne cere sa ne oprim, sa gasim un echilibru! Mintim cand spunem ca suntem impacati cu noi, caci asta e o misiune de-o viata!

Pași de existență

wallpaper preluat de pe: http://iqool.ro/invataturi-despre-si-pentru-viata/

Ne naștem din suferință, ne naștem chinuiți, cu nenorocul de a păși în această viață, inegali uneori, ne naștem cu sechele din viciile părinților, ne naștem cu mintea în ceață, ne naștem în mistere, ne naștem căpătând un suflet pur,  ne naștem cu aripi ca să ne protejăm, ne naștem sub supraveghere, ne naștem și venim pe lume cu alte mii de suflete, ne naștem că am avut curajul să pășim aici, în lumea asta. Ajungem să creștem ca să ne maturizăm, să ne formăm noi scopuri și să le distrugem pe cele vechi, să visăm ce ne-au implantat ceilalți, să căutăm originalul, să provocăm noi suferințe, inconștienți fiind chiar, iubim sau urâm că ne-o cere viața, devenim monotoni la fel ca ceilalți, rămânem singuri sau nu. Murim pentru că e și asta o datorie, ca să ne fie liniște "acolo" , ca să finalizăm planurile de pe tot parcursul existenței, murim cu sufletul călător, din greșeală sau nu, din nevoia de a exista un echilibru. Am fost mulți la început...multe suflete care au pornit în viață, dar multora le-a fost teamă să continue drumul...așa că s-au oprit...acolo unde vezi tu o cruce, oriunde, înseamnă că s-a oprit un suflet!