Dragă relație,

duminică, 2 august 2015

E-adevărat că te-am ținut ascunsă mult timp de lume, ferită de ochi curioși, care să întrebe „Cum merge?”. Dar ce-ai fi vrut să fac? Să te las pradă interogării, doar de dragul de a afla și ceilalți statulul meu? Păi cum crezi că am rezistat, consolidându-te? Am pus ascuns cărămidă cu cărămidă, cu răbdare și-n tăcere, în timp ce alții se frământau de grija mea. 
Ajung, iată, după aproape 5 ani să te dezvălui necunoscuților, acum că știu că am creat în jurul tău un scut, pentru care nu garantez că nu va fi nimicit, dar care sunt sigură că nu este ușor de doborât. M-am ferit în a-mi expune vreodată părerile sau legăturile cu tine, astfel am reușit să protejez fiecare trăire sau sentiment pur, clădit împreună, neotrăvit de minciuni, false presupuneri sau îndoieli. Nu a fost vorba despre concepția celorlalți, care mă puteau judeca pentru modul meu de a glumi, interacționa și îmbrățișa viața, dacă ar fi știut de tine, ci doar de siguranța mea că vei rămâne nepătată de impresiile altora. Aveam garanția că de oriunde mă întorc, ai răbdare să-ți povestesc cum a fost, îmi reîncarci bateriile pentru noi provocări. 
Au fost zile în care am simțit că mă sugrumi cu grija și afecțiunea ta, și-aș fi acceptat cu drag această moarte dulce, doar că nu era momentul oportun. Au fost și zile în care tânjeam însă după atingerile tale, răpusă de săgeți îndreptate spre mine. Mi-am dorit de multe ori să renunț la tine, dar când întunericul nopții mă acapara, m-am simțit neputincioasă în fața fricilor mele, abandonată. Recunosc că la început m-am îndoit de puterea ta asupra sufletului meu, te credeam ceva temporar și firesc, așteptam să treci sau motivul să mă descotorosesc de tine...A fost o vreme în care recunosc, am decis să te mai las deoparte...
Am ascultat „verzi și uscate” despre cum că mă amăgesc cu tine, că n-o să iasă nimic bun...atunci am decis să te ascund, să te păstrez doar pentru mine, să te presez punând povara secretului pe umerii tăi firavi și m-am mirat cum de ai rezistat așa de bine, ți-am testat limitele și confidențialitatea. Te-ai conformat așteptărilor mele, firesc, fără ordine sau reguli,  după cum am simțim împreună, după cum inimile noastre au convenit de comun acord. Nu ne-au trebuit acte sau alte lucruri care să ne oblige să ne fim alături, nu a trebuit să fug de tine dacă au fost momente în care îmi doream mai multă libertate și să scap de grija că nu știu cum vei decurge. Cu toate capriciile și năravurile mele proaste, tu ai rămas la fel de bună și iubitoare, cu aceeași răbdare și calmitate de la început și poate nu ți-am demonstrat niciodată îndeajuns ce bine îmi este și mi-a fost cu tine sau nu ți-am mulțumit destul pentru tot ce faci pentru mine- o persoană nehotărâtă, orgolioasă, agitată, critică. Dacă mulți ar încerca să-ți spună că nu merită să te complici cu mine, eu știu deja răspunsul tău. Tocmai această complicare te-a făcut să mergi mai departe, ți s-a părut interesant să-ți bați capul cu un copil care refuză să vadă că a crescut și refuză să accepte maturizarea. Mă învinovățesc de multe lucruri care nu au mers uneori între noi, n-am niciun drept să te învinovățesc doar pe tine...

Am scris asta pentru că mi s-a făcut dor de  tine...
Share Button

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS