Astăzi am de gând să-ți spun cât este de bine să nu asculți ce cred ceilalți despre tine. Din două motive: dacă te critică, te vei simți rănit în amorul propriu și vei încerca să faci schimbări sau să ascunzi acțiuni și altul, dacă te laudă vei căpăta o mândrie și o aroganță care o să dea pe-afară din tine. Te-aș mai sfătui nici să nu te supui regulilor inventate de lume, a căror suport sau motivație o constituie religia (în viziunea lor). De exemplu: căsătoria. Aceasta reprezintă o unire spirituală, dar și din punct de vedere „juridic” a doi oameni ce se iubesc și sunt pregătiți să întemeieze o familie. Dacă o raportăm la religie, se spune că este de neconceput să trăiești în concubinaj, dar mai ales să și faci un copil, considerat „din flori”. Dar în Biblie nu scrie nicăieri că nunta trebuie să fie fastuoasă, că fără limuzine și baloane pe mașini care claxonează haotic nu se păstrează dragostea. Nu scrie nici că trebuie să se servească sarmale și farfurii tictise ochi cu fripturi de tot soiul, ori că mireasa trebuie furată sau bărbatul ar trebui să-i bage capul sub rochie să-i tragă cu dinții jarteaua. Dacă ne raportam la sfera juridică, nu este deloc comod ca la un moment dat, persoana pe care ai considerat-o ideală să-ți stea alături o va lua pe arătură ori tu vei face asta și va trebui să vă despărțiți cerșind divorțul și căutând avocați. Desigur, nu trebuie să ne gândim la ce e mai rău, în general când iubim ne pierdem rațiunea, credem că toate vor fi frumoase până la adânci bătrâneți. uităm însă că în timpurile noastre, până la ajunge la vârsta înaintată ne răpune cancerul ori ratele la bancă. Măcar o fărâmă de conștiință și un grăunte de rezervă trebuie să ne rămână și nouă. De-aia de fiecare dată când ne trezim dintr-un vis dinăsta al iubirii dăm cu fundul de pământ cu toată puterea. Ne trezim că nu avem de unde să pornim, un reper...un prieten...și nu putem concepe cum de s-a ales praful de anii petrecuți la brațul altei persoane: E clar, ea era singura vinovată. Atunci va apărea lumea satisfăcută că atunci când te criticau că nu vă potriviți, aveau dreptate...se simt pe deplin împliniți văzându-ți dezamăgirea.

De-a lungul timpului, vei întâlni oameni care-ți vor spune că nu este bine sau nu are rost să te implici în ceva. Se vor considera ei ingineri neatestați ai vieții care știu făgașul cel mai bun pentru tine. Se vor preface medici care să trateze rănile sau frustrările voastre. Vor încerca să vă aburească cu idealurile lor...cheia succesului, când poate acestea sunt doar niște iluzii și n-au pus deloc ciolanul la muncă să obțină ceva. Vor interveni chiar și părinții care vor spune „Lasă că știm noi mai bine ce ți se potrivește”. Ei bine, să nu te mire că dacă le urmezi calea, uitând de visele tale de pilot, artist, fotbalist nu vei trăi toată viața cu o rană sângerândă îmbibată cu regret în suflet. Cu alte cuvinte, dacă alegi un drum diferit de alții și lucrurile nu-ți reușesc din prima, vei fi acuzat că nu ai învățat destulă carte sau nu ești destul de bine pregătit. 

Și școala e altă tâmpenie implantată în capetele seci ale omenirii. În general, oamenii sunt judecați după nivelul de studii absolvit, mai ales fetele. Te duci în casa unui băiat să-i cunoști părinții și vei observa că au pretenții mai mari de la tine, decât de la propria odraslă. Nu contează dacă fiul nu a terminat decât liceul, ei vor ca tu să ai și master, să-l lase pe mâini bune, să aibă cine îl cocoloși toată viața pe trântor. Știu destule persoane, care fără prea multă carte sunt mult mai respectuoase, au reușit ceva cu viața lor și sunt independenți de părinți. Desigur, mai cunosc și oameni care au totul pe tavă, de la mama și tata și nu trebuie să se chinuie prea mult. Dacă eram în locul lor, m-aș fi bucurat și eu la fel de mult, poate n-aș fi dat doi bani pe nimic. Dar nu trebuie să râvnim la ce au ceilalți pentru că dacă am avea și noi și alții ne-ar critica, am spune că sunt invidioși, iar dacă am vedea pe alții ce au mai mult ca noi, zicem că nu muncesc legal și sunt întreținuți de prostituate. 

Trebuie să conștientizăm că viața e făcută să fie nedreaptă, interesantă, palpitantă, chiar dacă uneori ne face să murim de foame sau dă malformații bebelușilor nevinovați. Dar dacă nu ai suferi, cum ai putea cunoaște adevărata satisfacție a momentului de fericire? Cum și dacă nu te-ai certa, cum ai putea gusta din dulcea împăcare?

Mi-am spus oful și pe ziua de azi. Mă deranjează oamenii ce judecă cartea după copertă. Sincer, așa făceam și eu cândva, până mi-am dat seama că nu are rost să privesc în ochii celuilalt, dacă ai mei sunt plini de venin. Că nu are rost să-mi păstrez imaginea de „bun exemplu” dacă nu mă simt în stare să fiu unul. M-am împăcat că nu voi lua nimic cu mine: bunuri, carieră, bani, prietenii...ca dacă ne-ar dezbrăca cineva pe toți și ne-ar lua funcțiile, casa, bolile și banii am conștientiza că suntem egali și am ajuns la concluzia că singurul lucru care contează cu adevărat este să faci ce simți oricât de nebunesc ar fi. Atât timp cât nu încalci libertatea și drepturile celorlalți, bucură-te cât poți și când ai ocazia, pentru că societatea devine din ce în ce mai înrăită și pregătită să-ți pună toate speranțele în lanțuri.

Regula de zi

Momentele cu adevărat frumoase sunt puține…apreciază-le și fii indiferent/ă la restul. Nu merită să te complici, întotdeauna lucrurile simple au fost cele mai pure, speciale, pentru ca nu cer multă implicare. Nu înteleg de ce ne abatem pe drumuri cu ecuații și concepții sofisticate, când tot ceea ce ne definește sunt valorile morale, de care ar trebui sa avem grijă, să le demonstrăm, să le trăim. Oamenii simpli au început să devină în ochii celorlalți ciudați…pentru ca mulți  s-au abătut de la ceea ce înseamnă simplu și nu se mai pot regăsi.

Complexitatea mă plictisește…dar lucrurile simple mă antrenează…râvnesc să mă mențin mereu pe unda lor fără să abuzez. Dacă vezi un om zâmbind, bucură-te alături de el…acel chip îți poate însenina inima. Încearcă să lași deoparte gândurile absurde, dorința de a fi mai fericit decât el…eliberează-te din a mai critica orice. O simplă îmbrățișare e suficientă ca să-ți încălzească sufletul, să te facă să simți că porți un dar magic cu tine, fără să te complici analizând de unde provine, cine sunt protagoniștii și în ce relație ești cu acea persoană.  Tot ce implică oameni trebuie să-ți treacă prioritar prin inimă. Suntem fragili, nu merită să ne alterăm sufletul. Fragilitatea înseamnă gingășie și naște frici de noi înșine. În noi zace o putere absolută de autodistrugere…dureros de simplu. Lucrurile care pentru unii par simple, pentru alții înseamnă totul, nu abuza de asta.

Nu trebuie decât să-ți dai seama că ceva special ne unește…iar legătura aceasta suferă la desparțiri, dezamăgiri, dar nimeni nu o poate frânge…e ascunsă în adâncul inimii și e divină, păcat ca ne amintim de ea așa de rar, dar există și-o plângem cu lacrimi sincere de câte ori o vedem pusă în pericol.

Vacanță

Rugile mele referitoare la setea de vacanță, de fugă de casă, de deslegare de lanțurile rutinei au fost bine ascultate vara aceasta… Am reușit să-mi arunc viața obișnuită pe geam timp de o săptămână…să nu mai știu cine și ce sunt și să nu-mi mai cer explicații…

Așa am poposit în Vama Veche…o stațiune care după parerea amicilor mei avea să fie “calvar”, “cuib de rockeri frustrați”, “loc plictisitor” etc. Ținând cont de balivernele lor…aveam în cap și-n suflet ideea de “nasoală călătorie”, nu mai văzusem niciodată acel loc…M-am frământat imaginându-mi cum ar putea fi…

A fost așa grozav încât n-am avut timp să mă gândesc ce zi e sau urmează…eram așa încântată de veselia și originalitatea oamenilor…Îmi plăcea să-i privesc, să le admir stilul…să-mi doresc și eu acea libertate a sufletului și a minții ce plutea prin jurul lor. Era o fericire pe care prietenii mei o descriau “nebunie”, s-au arătat cu adevărat panicați când au realizat ca mie chiar îmi place , că-mi lipeam ochii de diverse lucruri…Pozele vorbesc de la sine:

Poze Vama Veche