Sunt de-a dreptul impresionată de numărul de oameni care s-au adunat braț la braț să se revolte împotriva hoțiilor politice. Dacă m-ar fi întrebat vreodată cineva, cum aș vedea începutul unei revoluții în zilele noastre, nu m-aș fi gândit niciodată că trebuie să ardă niște oameni de vii ca lumea să aibă o motivație să iasă în stradă. Dar cred că motivația a pornit de această dată din faptul că acolo erau tineri, iar tinerii, prin energia lor, majoritatea încă neinițiați în sistemul corupt național, speră și au puterea, împreună să producă schimbarea. Dacă pentru persoanele în vârstă, o țară demnă și care să se bucure de bogățiile sale este deja de domeniul viselor, tinerii încă mai cred în vise.

După incidentul de la Club Colectiv, București vedeam tot timpul pe rețelele de socializare părinți, frați, surori disperați căutându-și „victima”, implorând „dați share, poate a văzut-o cineva”. Erau chipuri tinere ca al meu, pline de bucurie, care emanau iubire, dar care ulterior au fost recunoscute la IML. Erau arse din temelii.  Probabil că acele chipuri au lăsat o cicatrice în sufletul multora dintre noi și nu pot fi uitate. Căci ele ne-au făcut să ne dăm seama cât suntem de vinovați cu toții și asta ne macină cumplit. Ne-au arătat, prin moartea lor, câtă răutate zace în fiecare dintre noi, câtă sete de avuție, câtă lăcomie, câtă ură pentru cel care realizează mai mult, câtă mânie pentru cei care au altă naționalitate sau religie. 

Am fost plăcut impresionată și de mulțimile de oameni care au fost solidari cu incidentul din capitală, văzând reportaje cu tineri, mame și copii din toată țara, ba chiar și din Chișinău sau diasporă. Este o dovadă vie că românii, în esență sunt uniți, dar că îi desparte ura, dezamăgirea că nu-și pot crește adecvat copii, că nu văd un viitor luminos în țara lor și trebuie să aleagă căile străinătății. Oamenii nu au dorit scandal, au protestat civilizat, cuminți, cântând imnul, spunându-și ofurile comune. I-au îndemnat pe cei care doresc „lupte de stradă” să stea mai bine în casă...căci morții nu merită furie. 

Mesajele „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă”, „Parlamentul judecat pentru sângele vărsat”, „Mișcarea suntem noi”, „Ieșiți din casă dacă vă pasă”, „Corupția ucide”, „Săriți cu toții și strigați tare, că România nu e de vânzare” au fost glasul miilor de oameni din toate colțurile țării...paharul s-a umplut, iar acest incident a rămas înfipt ca un cuțit în inimă. 

Acest eveniment a zdruncinat ceva înăuntrul nostru, a făcut sufletul să se activeze, ne-a deschis ochii. Pe mine m-a făcut să vrea să mă schimb, apoi să am pretenții de la ceilalți. M-a făcut să conștientizez că în societatea noastră nu ne-a mai rămas nimic, suntem goi de cultură, civilizație, demnitate, respect și iubire de sine și de aproape. Chiar și biserica în care oamenii își puneau speranță în suferință a ajuns să fie politizată, arătată cu degetul pentru că ea nu mai oferă nicio mângâiere. Pentru că ne-a făcut să ne mâniem, că ne-a influențat credința. Că judecă după genuri muzicale și haine. Biserica a uitat că trebuie să călăuzească suflete, nu trupuri. Dacă nu vii la 3 liturgii, deja ți-ai pierdut îngerul păzitor? Nu e nimic. Pentru că au mai rămas câțiva îngeri și pe la Spitalul de Arși, Floreasca și nu numai care să aline suferința victimelor, au mai fost și câțiva care nu au plutit doar deasupra incidentului, ci și-au frânt mâinile să resusciteze. 

Meditează, citește, află-ți drepturile, căci:

Invit toți bloggerii să se alăture mulțimii din stradă, să-și exprime liber ideile și să nu renunțe la visele lor niciodată.

Be yourself, no matter what they say

Astăzi am de gând să-ți spun cât este de bine să nu asculți ce cred ceilalți despre tine. Din două motive: dacă te critică, te vei simți rănit în amorul propriu și vei încerca să faci schimbări sau să ascunzi acțiuni și altul, dacă te laudă vei căpăta o mândrie și o aroganță care o să dea pe-afară din tine. Te-aș mai sfătui nici să nu te supui regulilor inventate de lume, a căror suport sau motivație o constituie religia (în viziunea lor). De exemplu: căsătoria. Aceasta reprezintă o unire spirituală, dar și din punct de vedere „juridic” a doi oameni ce se iubesc și sunt pregătiți să întemeieze o familie. Dacă o raportăm la religie, se spune că este de neconceput să trăiești în concubinaj, dar mai ales să și faci un copil, considerat „din flori”. Dar în Biblie nu scrie nicăieri că nunta trebuie să fie fastuoasă, că fără limuzine și baloane pe mașini care claxonează haotic nu se păstrează dragostea. Nu scrie nici că trebuie să se servească sarmale și farfurii tictise ochi cu fripturi de tot soiul, ori că mireasa trebuie furată sau bărbatul ar trebui să-i bage capul sub rochie să-i tragă cu dinții jarteaua. Dacă ne raportam la sfera juridică, nu este deloc comod ca la un moment dat, persoana pe care ai considerat-o ideală să-ți stea alături o va lua pe arătură ori tu vei face asta și va trebui să vă despărțiți cerșind divorțul și căutând avocați. Desigur, nu trebuie să ne gândim la ce e mai rău, în general când iubim ne pierdem rațiunea, credem că toate vor fi frumoase până la adânci bătrâneți. uităm însă că în timpurile noastre, până la ajunge la vârsta înaintată ne răpune cancerul ori ratele la bancă. Măcar o fărâmă de conștiință și un grăunte de rezervă trebuie să ne rămână și nouă. De-aia de fiecare dată când ne trezim dintr-un vis dinăsta al iubirii dăm cu fundul de pământ cu toată puterea. Ne trezim că nu avem de unde să pornim, un reper...un prieten...și nu putem concepe cum de s-a ales praful de anii petrecuți la brațul altei persoane: E clar, ea era singura vinovată. Atunci va apărea lumea satisfăcută că atunci când te criticau că nu vă potriviți, aveau dreptate...se simt pe deplin împliniți văzându-ți dezamăgirea.

De-a lungul timpului, vei întâlni oameni care-ți vor spune că nu este bine sau nu are rost să te implici în ceva. Se vor considera ei ingineri neatestați ai vieții care știu făgașul cel mai bun pentru tine. Se vor preface medici care să trateze rănile sau frustrările voastre. Vor încerca să vă aburească cu idealurile lor...cheia succesului, când poate acestea sunt doar niște iluzii și n-au pus deloc ciolanul la muncă să obțină ceva. Vor interveni chiar și părinții care vor spune „Lasă că știm noi mai bine ce ți se potrivește”. Ei bine, să nu te mire că dacă le urmezi calea, uitând de visele tale de pilot, artist, fotbalist nu vei trăi toată viața cu o rană sângerândă îmbibată cu regret în suflet. Cu alte cuvinte, dacă alegi un drum diferit de alții și lucrurile nu-ți reușesc din prima, vei fi acuzat că nu ai învățat destulă carte sau nu ești destul de bine pregătit. 

Și școala e altă tâmpenie implantată în capetele seci ale omenirii. În general, oamenii sunt judecați după nivelul de studii absolvit, mai ales fetele. Te duci în casa unui băiat să-i cunoști părinții și vei observa că au pretenții mai mari de la tine, decât de la propria odraslă. Nu contează dacă fiul nu a terminat decât liceul, ei vor ca tu să ai și master, să-l lase pe mâini bune, să aibă cine îl cocoloși toată viața pe trântor. Știu destule persoane, care fără prea multă carte sunt mult mai respectuoase, au reușit ceva cu viața lor și sunt independenți de părinți. Desigur, mai cunosc și oameni care au totul pe tavă, de la mama și tata și nu trebuie să se chinuie prea mult. Dacă eram în locul lor, m-aș fi bucurat și eu la fel de mult, poate n-aș fi dat doi bani pe nimic. Dar nu trebuie să râvnim la ce au ceilalți pentru că dacă am avea și noi și alții ne-ar critica, am spune că sunt invidioși, iar dacă am vedea pe alții ce au mai mult ca noi, zicem că nu muncesc legal și sunt întreținuți de prostituate. 

Trebuie să conștientizăm că viața e făcută să fie nedreaptă, interesantă, palpitantă, chiar dacă uneori ne face să murim de foame sau dă malformații bebelușilor nevinovați. Dar dacă nu ai suferi, cum ai putea cunoaște adevărata satisfacție a momentului de fericire? Cum și dacă nu te-ai certa, cum ai putea gusta din dulcea împăcare?

Mi-am spus oful și pe ziua de azi. Mă deranjează oamenii ce judecă cartea după copertă. Sincer, așa făceam și eu cândva, până mi-am dat seama că nu are rost să privesc în ochii celuilalt, dacă ai mei sunt plini de venin. Că nu are rost să-mi păstrez imaginea de „bun exemplu” dacă nu mă simt în stare să fiu unul. M-am împăcat că nu voi lua nimic cu mine: bunuri, carieră, bani, prietenii...ca dacă ne-ar dezbrăca cineva pe toți și ne-ar lua funcțiile, casa, bolile și banii am conștientiza că suntem egali și am ajuns la concluzia că singurul lucru care contează cu adevărat este să faci ce simți oricât de nebunesc ar fi. Atât timp cât nu încalci libertatea și drepturile celorlalți, bucură-te cât poți și când ai ocazia, pentru că societatea devine din ce în ce mai înrăită și pregătită să-ți pună toate speranțele în lanțuri.

Cum nu/ ne diferențiem de animale?

Conform Wikipedia, un animal este un organism pluricelular, heterotrof, ce poate trăi cu oxigen sau fără, depinde de specie. Iar conform DEX-ului, omul este o ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat și este catalogat de biologi la rang de mamifer (adică tot animal), cel mai presus din ierarhie ori un cumul de Adam și Eva din creștinism, impregnat cu greșeli și izgonit din fericire.

Pornind de la enigma „Ne tragem din maimuță sau ne-a modelat o entitate divină?”, eu cred cu tărie (și mi se demonstrează zilnic) că aceste două ipoteze se pot contopi astfel: Dumnezeu a creat maimuța, care s-a dezvoltat, iar după mai multe etape de transformare a devenit om. Poate credeți că iau în bătaie de joc teoriile apariției omului, dar concluzia aceasta la care eu am ajuns, o voi argumenta mai jos.

Cu ce ne diferențiem de animale? Iar gloata revoltată se ridică și spune: „Noi avem rațiune!”. Nu, eu cred că rațiunea se cultivă. Ce-i drept, pornește dintr-o „fărâmă de gândire” ce sălășluiește în fiecare țeastă, denumită emisferă cerebrală, dar o putem activa și dezvolta cu  propriile forțe, lucru ce ne individualizează. Apoi zic că și animalele au acest sâmbure de gândire, iar dacă ai răbdare cu ele, le poți dresa ori poți observa că se adaptează foarte bine în orice mediu, procurându-și singure hrana. Asta oare nu este o dovadă de rațiune?

Veți spune că animalele au porniri necontrolate (vânează fără scrupule pentru a se hrăni, își fac „nevoile” pe unde apucă sau mușcă pentru a se apăra). Dar eu spun, cu ce drept oamenii au scuze, dacă lovesc alți oameni? Este tot din instinct? Din apărare? Sau credeți că dacă am fi izolați 2-3 într-o încăpere/ mediu timp de câteva luni, cu mâncare limitată nu ne-am lupta pentru ea? Bine că sunt acuzate animalele că nu au răspundere, dar când lăsăm bebelușii în pungi la colț de stradă, care este răspunderea noastră? Și unii oameni își fac nevoile pe unde apucă, chiar dacă s-au inventat locuri special amenajate, când te „lovește”, orice tufiș/ copac este bun. Dacă înveți un animal (amenajându-i un loc unde să-și facă nevoile), el îl va folosi.

Suntem un cumul de instincte: de sete, foame afecțiune, reproducere, apărare. Reacționăm la fel de urât dacă ni se încalcă teritoriul, doar că instinctele omului pot fi controlate o mai mare perioadă de timp. 

Unele animale întruchipează tipologii de oameni: câinii sunt devotați, loiali, nu țin cont de aspectul sau dizabilitatea cuiva, sunt un ajutor de încredere și își apără stăpânul. Pisica este vicleană, lingușitoare, mereu încearcă să obțină ceva cu orice preț, și-și schimbă stăpânul pentru anumite beneficii. Așa cum între câini și pisici există rivalități, așa și între oameni se duc conflicte.

Apoi ați spune că oamenii mai au un dar de preț: conștiința. Dar unde-a fugit conștiința bărbaților care-și violează mamele? Sau cea a pedofililor care distrug un viitor? Se fofilează după traume, boli, scuze. Dar și animalele suferă: au boli- întreabă veterinarul.

Ce abundă din belșug la oameni este și ignoranța. Lupii vânează în haită pentru a obține „trofee”, hrană mai multă, dar oamenii nu-s în stare să conlucreze cu alții pentru a-și duce treaba la capăt, pentru că sunt ocupați să clevetească, să vadă gunoiul din ochiul altora. Mai bine că animalele nu vorbesc și nu articulează cuvinte. Atunci ele nu te pot descuraja sau cataloga cumva. Ele doar simt dacă ești rău sau bun pentru ele. Dar oare noi nu acționăm pe aceleași principii? Ne facem prieteni cu interese comune, cunoștințe utile etc.  

Deci, te-ntreb: Cu ce ne/ nu ne diferențiem noi de animale?