Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările

#Colectiv

vineri, 6 noiembrie 2015

Sunt de-a dreptul impresionată de numărul de oameni care s-au adunat braț la braț să se revolte împotriva hoțiilor politice. Dacă m-ar fi întrebat vreodată cineva, cum aș vedea începutul unei revoluții în zilele noastre, nu m-aș fi gândit niciodată că trebuie să ardă niște oameni de vii ca lumea să aibă o motivație să iasă în stradă. Dar cred că motivația a pornit de această dată din faptul că acolo erau tineri, iar tinerii, prin energia lor, majoritatea încă neinițiați în sistemul corupt național, speră și au puterea, împreună să producă schimbarea. Dacă pentru persoanele în vârstă, o țară demnă și care să se bucure de bogățiile sale este deja de domeniul viselor, tinerii încă mai cred în vise.
După incidentul de la Club Colectiv, București vedeam tot timpul pe rețelele de socializare părinți, frați, surori disperați căutându-și „victima”, implorând „dați share, poate a văzut-o cineva”. Erau chipuri tinere ca al meu, pline de bucurie, care emanau iubire, dar care ulterior au fost recunoscute la IML. Erau arse din temelii.  Probabil că acele chipuri au lăsat o cicatrice în sufletul multora dintre noi și nu pot fi uitate. Căci ele ne-au făcut să ne dăm seama cât suntem de vinovați cu toții și asta ne macină cumplit. Ne-au arătat, prin moartea lor, câtă răutate zace în fiecare dintre noi, câtă sete de avuție, câtă lăcomie, câtă ură pentru cel care realizează mai mult, câtă mânie pentru cei care au altă naționalitate sau religie. 

Am fost plăcut impresionată și de mulțimile de oameni care au fost solidari cu incidentul din capitală, văzând reportaje cu tineri, mame și copii din toată țara, ba chiar și din Chișinău sau diasporă. Este o dovadă vie că românii, în esență sunt uniți, dar că îi desparte ura, dezamăgirea că nu-și pot crește adecvat copii, că nu văd un viitor luminos în țara lor și trebuie să aleagă căile străinătății. Oamenii nu au dorit scandal, au protestat civilizat, cuminți, cântând imnul, spunându-și ofurile comune. I-au îndemnat pe cei care doresc „lupte de stradă” să stea mai bine în casă...căci morții nu merită furie. 
Mesajele „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă”, „Parlamentul judecat pentru sângele vărsat”, „Mișcarea suntem noi”, „Ieșiți din casă dacă vă pasă”, „Corupția ucide”, „Săriți cu toții și strigați tare, că România nu e de vânzare” au fost glasul miilor de oameni din toate colțurile țării...paharul s-a umplut, iar acest incident a rămas înfipt ca un cuțit în inimă. 
Acest eveniment a zdruncinat ceva înăuntrul nostru, a făcut sufletul să se activeze, ne-a deschis ochii. Pe mine m-a făcut să vrea să mă schimb, apoi să am pretenții de la ceilalți. M-a făcut să conștientizez că în societatea noastră nu ne-a mai rămas nimic, suntem goi de cultură, civilizație, demnitate, respect și iubire de sine și de aproape. Chiar și biserica în care oamenii își puneau speranță în suferință a ajuns să fie politizată, arătată cu degetul pentru că ea nu mai oferă nicio mângâiere. Pentru că ne-a făcut să ne mâniem, că ne-a influențat credința. Că judecă după genuri muzicale și haine. Biserica a uitat că trebuie să călăuzească suflete, nu trupuri. Dacă nu vii la 3 liturgii, deja ți-ai pierdut îngerul păzitor? Nu e nimic. Pentru că au mai rămas câțiva îngeri și pe la Spitalul de Arși, Floreasca și nu numai care să aline suferința victimelor, au mai fost și câțiva care nu au plutit doar deasupra incidentului, ci și-au frânt mâinile să resusciteze. 

Meditează, citește, află-ți drepturile, căci:

Invit toți bloggerii să se alăture mulțimii din stradă, să-și exprime liber ideile și să nu renunțe la visele lor niciodată.



Share Button

Bucovină, plai cu flori...

miercuri, 15 iulie 2015

A fost odată ca niciodată...

Un Dumnezeu care a picurat din mâna-i generoasă un frumos ținut, unde cântecul doinelor, costumul tradițional și dragostea de patrie se împletesc și astăzi cu iubire: România. De-a lungul timpului, terenurile i-au fost cotropite și bravii străjeri nu s-au dat în lături de a le recupera. În vreme ce ungurii se zbătea de a ne lua comoara Transilvaniei, iar turcii cucereau Dobrogea cea cu ieșire la mare, rușii au rupt din sânul țării Basarabia. Iată de ce România este un pământ valoros, râvnit de mulți: datorită munților falnici și depresiunilor impresionante, dar și a pământului numai bun pentru agricultură, precum și ieșirea generoasă la Marea Neagră. În ziua de astăzi, Basarabia nu mai aparține României, însă ne putem bucura de faptul că celelalte teritorii au reușit să se păstreze unite într-o patrie mamă: Moldova, Muntenia, Bucovina, Transilvania, Banat, Oltenia, Dobrogea, Crișana, Maramureș
Pe Bucovina, Domnul a binecuvântat-o cu mănăstiri, ctitorite de foști domnitori sau boieri moldoveni, fiecare având o culoare specifică. Și încodeiatul ouălor se ridică la rang de artă în acest ținut de legendă, astfel în Săptămâna Mare, de marți până vineri, se încodeiază ouă de către familii întregi ce au deprins taina acestui meșteșug, pe care cu răbdare și blândețe îl duc mai departe. 
Bucovina „Țara fagilor” cuprinde atât orașe românești, precum Suceava, Rădăuți, Vatra Dornei, cât și orașe ce aparțin Ucrainei: Sadagura, Cernăuți, Cozmeni. Această zonă atrage prin mănăstirile și bisericile aflate în patrimoniul UNESCO, câteva dintre ele fiind: Mănăstirea Voroneț, ctitorită de Ștefan cel Mare, Mănăstirea Humor, Biserica Arbore din satul Solca. Acestea sunt adevărate nestemate ale plaiurilor moldovenești, ce atrag anual milioane de turiști în țara noastră. 
Biserica Arbore
Mănăstirea Humor
Mănăstirea Voroneț


Nu trebuie uitate nici Mănăstirile Putna sau Sucevița ori Biserica Romano-Catolică din Cacica.


Mănăstirea Sucevița
Biserica Romano- Catolică

Mănăstirea Putna
Natura și-a făcut culcuș în Bucovina, așternând Salina de la Cacica, Pietrele Doamnei și Defileul Bistriței. 
Salina de la Cacica
Pietrele Doamnei, Rarău
Natura în toată splendoarea ei defilează în numeroasele parcuri și rezervații naturale, ce îți vor încânta simțurile: Cheile Moara Dracului, Rezervația Piatra Pinului, Zona Carstică a Rarăului, dar și Parcul Dendrologic Gura Humorului.

Bucovina lansează o invitație și iubitorilor de sport, vânătoare sau pescuit. Fie că dorești să explorezi munții, să înoți sau să te plimbi cu bicicleta, ai descoperit tărâmul perfect. Pe lângă toate astea, ai ocazia să înveți tainele încondeierii ouălor, meșteșugul olăritului sau arta cusăturilor și a țesăturilor.

„Feciorii” Bucovinei organizează anual târguri și manifestări prin care invită toți românii să li se alăture și să nu-și uite originile: Hora Bucovinei, Festivalul de Artă Medievală, Târgul de Paște, Suitul Oilor la munte, Festivalul Internațional de Folclor, unde îți poți delecta simțurile cu mâncăruri alese și specifice zonei, precum; pârjoale, hribi, plăcinte, găluște bucovinene sau ciorbă rădăuțeană.


Peisajele Bucovinei descriu o Românie pură, ascunsă de evoluția tehnologică, cu oameni simpli și cu suflet mare, cu inima caldă și tradiții păstrate în casele și în purtarea lor. Cu adevărat aici este eliberarea ta de rutină, locul unde-ți vei găsi liniștea interioară, refugiul, alături de „voinicii” zilelor tale (familia). 

Pătrunde alături de eroii tăi (mama, tata, frații) în aventura redescoperirii originilor străbune, asemeni unor cavaleri viteji, într-un ținut de basm, binecuvântat cu credință, păduri nesfârșite și inimi răsfirate printre munți. Un astfel de loc răsfirat în natură este și Best Western Bucovina, situat la răspântia drumurilor din inima Bucovinei, pregătit să-ți ofere cele mai bune condiții de cazare, la standarde internaționale. 

Tabăra familiei tale va fi una de 4 stele, într-un loc recunoscut de multă vreme ca fiind unul de prestigiu, situat în apropierea mănăstirilor deja amintite mai sus, încurajând evadarea turiștilor din cotidian, prin camerele amenajate în stil gotic și rustic. Vei putea să te purifici spiritual descoperind centrele de credință ale acestui plai, tradițiile și meșteșugurile vechi de sute de ani ale zonei, dar te vei putea bucura și de activități care să te mențină în formă maximă, cum ar fi: plimbări cu telescaunul, piscină acoperită de dimensiuni olimpice, terenuri de fotbal, volei, handbal sau ștrand în aer liber. 



Leagănul culturii românești, al sensibilității și al sfintelor comori vă așteaptă să-l descoperiți în Bucovina: Mocanița din zona Moldovița, Casa memorială „Ciprian Porumbescu”, Cetatea de Scaun din Suceava, Codrii Seculari de la Slătioara. 


Așadar, Best Western Bucovina îmbină frumusețile conservate cu sfințenie prin credință și iubire ale acestui tărâm de legendă, ce-ți purifică sufletul cu tratamente ce te reîncarcă cu energie, oferite de VitalitySpa. Detox Spa, Hidro Aromaterapie, masaje sau saună uscată sunt câteva dintre procedurile cu care trupul tău va fi răsfățat la Best Western.

Cu alte cuvinte, în Bucovina te poți relaxa alături de familia ta, atât spiritual, datorită numeroaselor biserici și mănăstiri sacre, care datează de sute de ani, îți poți îmbogăți bagajul cultural românesc       (prin vizitarea caselor memoriale și a muzeelor zonei, olărit, taina încondeierii ouălor), îți poți menține starea de sănătate ( datorită bazinelor de înot, posibilitatea de a face echitație, drumeții montane), dar îți poți și detensiona trupul prin tratamentele spa de înaltă calitate.


 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS