Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările

#Colectiv

vineri, 6 noiembrie 2015

Sunt de-a dreptul impresionată de numărul de oameni care s-au adunat braț la braț să se revolte împotriva hoțiilor politice. Dacă m-ar fi întrebat vreodată cineva, cum aș vedea începutul unei revoluții în zilele noastre, nu m-aș fi gândit niciodată că trebuie să ardă niște oameni de vii ca lumea să aibă o motivație să iasă în stradă. Dar cred că motivația a pornit de această dată din faptul că acolo erau tineri, iar tinerii, prin energia lor, majoritatea încă neinițiați în sistemul corupt național, speră și au puterea, împreună să producă schimbarea. Dacă pentru persoanele în vârstă, o țară demnă și care să se bucure de bogățiile sale este deja de domeniul viselor, tinerii încă mai cred în vise.
După incidentul de la Club Colectiv, București vedeam tot timpul pe rețelele de socializare părinți, frați, surori disperați căutându-și „victima”, implorând „dați share, poate a văzut-o cineva”. Erau chipuri tinere ca al meu, pline de bucurie, care emanau iubire, dar care ulterior au fost recunoscute la IML. Erau arse din temelii.  Probabil că acele chipuri au lăsat o cicatrice în sufletul multora dintre noi și nu pot fi uitate. Căci ele ne-au făcut să ne dăm seama cât suntem de vinovați cu toții și asta ne macină cumplit. Ne-au arătat, prin moartea lor, câtă răutate zace în fiecare dintre noi, câtă sete de avuție, câtă lăcomie, câtă ură pentru cel care realizează mai mult, câtă mânie pentru cei care au altă naționalitate sau religie. 

Am fost plăcut impresionată și de mulțimile de oameni care au fost solidari cu incidentul din capitală, văzând reportaje cu tineri, mame și copii din toată țara, ba chiar și din Chișinău sau diasporă. Este o dovadă vie că românii, în esență sunt uniți, dar că îi desparte ura, dezamăgirea că nu-și pot crește adecvat copii, că nu văd un viitor luminos în țara lor și trebuie să aleagă căile străinătății. Oamenii nu au dorit scandal, au protestat civilizat, cuminți, cântând imnul, spunându-și ofurile comune. I-au îndemnat pe cei care doresc „lupte de stradă” să stea mai bine în casă...căci morții nu merită furie. 
Mesajele „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă”, „Parlamentul judecat pentru sângele vărsat”, „Mișcarea suntem noi”, „Ieșiți din casă dacă vă pasă”, „Corupția ucide”, „Săriți cu toții și strigați tare, că România nu e de vânzare” au fost glasul miilor de oameni din toate colțurile țării...paharul s-a umplut, iar acest incident a rămas înfipt ca un cuțit în inimă. 
Acest eveniment a zdruncinat ceva înăuntrul nostru, a făcut sufletul să se activeze, ne-a deschis ochii. Pe mine m-a făcut să vrea să mă schimb, apoi să am pretenții de la ceilalți. M-a făcut să conștientizez că în societatea noastră nu ne-a mai rămas nimic, suntem goi de cultură, civilizație, demnitate, respect și iubire de sine și de aproape. Chiar și biserica în care oamenii își puneau speranță în suferință a ajuns să fie politizată, arătată cu degetul pentru că ea nu mai oferă nicio mângâiere. Pentru că ne-a făcut să ne mâniem, că ne-a influențat credința. Că judecă după genuri muzicale și haine. Biserica a uitat că trebuie să călăuzească suflete, nu trupuri. Dacă nu vii la 3 liturgii, deja ți-ai pierdut îngerul păzitor? Nu e nimic. Pentru că au mai rămas câțiva îngeri și pe la Spitalul de Arși, Floreasca și nu numai care să aline suferința victimelor, au mai fost și câțiva care nu au plutit doar deasupra incidentului, ci și-au frânt mâinile să resusciteze. 

Meditează, citește, află-ți drepturile, căci:

Invit toți bloggerii să se alăture mulțimii din stradă, să-și exprime liber ideile și să nu renunțe la visele lor niciodată.



Share Button

Despre norocul la români...

marți, 16 iunie 2015

    „Nimeni nu este mai norocos decât cel care crede în norocul său” afirma un proverb german. Pot spune și eu că sunt norocoasă cu tot ce am până acum: o familie bună, care știe să ofere sfaturi, să ghideze și să încurajezii pașii mei timizi prin viață, un respect de sine și față de ceilalți, bucuria de a fi voluntar de doi ani într-un ONG pe medicină, călătoriile și prietenii făcuți prin toată țara la diverse evenimente, curajul de a încerca lucruri totdeauna nebunești și noi pentru mine. Pot spune că sunt norocoasă prin felul meu de a fi, prin încrederea puternică pe care o am în mine, prin cumpătarea deciziilor, prin acceptarea tuturor provocărilor vieții. Așa ar trebui să fie fiecare persoană în parte, într-un mod unic, desigur.
Dar adevăratele cărți ale norocului s-au jucat pentru omenire încă din cele mai vechi timpuri. Dintotdeauna oamenii s-au bazat pe acest „noroc” și pe faptul că dacă îl dețin vor fi cu mult mai presus decât ceilalți. Chiar și cuvântul în sine dă o satisfacție psihologică deosebită. De la greci la romani și până la inventatorii cărților de joc- francezii, norocul a căpătat diverse forme în societate, devenind astfel chiar și o sursă de venit. În rândul românilor, circulă demult patima de „încercare a norocului” prin diferite jocuri, pornind de la cele mai simple, cum ar fi ruletele de la bâlci, trasul cu arcul la țintă pentru premii, participarea la extragerile Loteriei Române sau Bingo până la jocuri sofisticate, care-ți pun sângele-n mișcare și antrenează creierul: poker, BlackJack din cazinouri sau slotmachines.

Iată cum actorii principali în piesa „jocuri de noroc” devin astfel zarurile și cărțile de joc. Pentru România, cel mai reprezentativ cazino este cel din Constanța, care datează din 1907 și constituie o atracție turistică importantă pentru oraș.

                  După cum spuneam, românii au început să se joace de-a norocul cu „răzuirea lozului” sau participând la Loto 6/49, Bingo sau pariuri sportive. Îmi amintesc că atunci când mergeam după cumpărături în oraș, treceam cu tatăl meu și pe la lozuri și de fiecare dată mă lăsa să îmi încerc norocul. Nu pot să spun că aș fi câștigat sume colosale, dar mă mulțumeam cu ce luam.
Evadați din comunism și cu internetul pe tavă, trăim într-o perioadă în care jocurile de noroc s-au extins foarte mult în țara noastră. De la simplele „păcănele” din baruri, la poker în săli special amenajate și până la comoditatea jocului de acasă- online. Poți explora și te poți perfecționa în BlackJack, sloturi, poker sau ruletă din confortul propriei case. Dincolo de dorința românilor de a-și pune mintea la contribuție, exersându-și abilitățile și relaxându-se totodată prin această activitate, stă și dorința acestora de a realiza oarecum și un câștig financiar. Sumele puse în joc cresc odată cu concurența, iar înșelarea clienților este de domeniul trecutului. Decizia de a juca pe sume de bani sau doar pentru distracție îi aparține jucătorului, care trebuie să știe ce înseamnă cumpătarea, analiza, optimismul, riscul și responsabilitatea, dar cel mai important: să-și cunoască limitele. Cu alte cuvinte, te poți juca jocuri de cazino online gratuit sau pe bani reali, cum este în cazul Casino.com România, aici poti găsi jocuri interesante precum Ruleta Europeană, acesta fiind jocul preferat al românilor.
                  Concentrarea este cheia succesului, dar aceste jocuri testează și vulnerabilitatea participanților. Ele întăresc relațiile socio-umane, dându-ți posibilitatea de a concura cu alți pasionați de jocuri, iar cu fiecare rundă te poți perfectiona și ajunge mai bine pregătit.
Există și alte avantaje ale jocurilor de casino online pe bani reali: sunt în limba română și destul de ușor de accesat și utilizat, confort în propria locuință, îți pun la dispoziție un fond destul de mărișor de bani de început, iar securitatea utilizării site-urilor este maximă.

                            Ai grijă însă să nu cazi într-o altă extremă a balanței jocurilor de noroc- dependența. Atât timp cât ești conștient de capacitățile tale de jucător, te documentezi și te perfecționezi, învățând chiar și din greșelile altora te poți bucura în voie de jocurile tale preferate. 
Share Button
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS