Cum să-ți reziste display-ul?

marți, 16 septembrie 2014

Ajutor!!! Telefonul meu este zglobiu, iar oriunde l-aș pune cade și iar cade și chiar m-am săturat să-mi frângă inima și Ami( nepoata mea) care se joacă destul de des cu el, cu mine în spate făcându-mi rugăciuni de “protecție display”. Dar cum rugăciunile nu funcționează și pentru tehnologie, încă nu e un GodDroid care să facă să dispară zgârieturile sau să binecuvânteze vreun display făcut franjuri, hai să apelăm măcar de azi la soluții realiste și deștepte.
I-am găsit pe inteligenții aștia de la Smart Protection, care spun că nu este de ajuns o banală folie cumpărată și decupată de tine acasă și că e cazul să nu ne mai prostim și să alegem calitatea. Veți găsi la ei patru categorii de folii și anume: Clasic Smart Protection- invizibilă, cu o acoperire totală: față/spate, grad militar, calitate premium; Tempered Glass-Ultra Smart Protection- cu cel mai mare grad de rezistență existent până acum( 9H pentru cunoscători); Privacy Smart Protection- rezistentă la zgârieturi și anti reflexie și nu în cele din urmă Mirror Smart Protection- care pe lângă avantajele unei protecții de calitate înaltă îți oferă posibilitatea de a-ți admira și aranja chipul de câte ori privești device-ul tău ( pe care eu mi-o doresc). De reținut este că ultimele trei pachete prezentate se folosesc doar la protecția display, iar pentru optimizarea serviciilor este recomandat să achiziționați pachete mixte care cuprind și folia pentru spate.
Nu contează ce device deții, căci acești specialiști sunt capabili să realizeze pentru tine orice folie pentru orice model în 24 de ore.  Tot ei te învață cum să instalezi aceste folii, oferind chiar și garanție pentru ele. Pe site găsiți de asemenea opiniile cumpărătorilor care se bucură de acest serviciu, precum și filmulețe care demonstrează că tot ce-am pomenit anterior nu au fost doar baliverne.

Iată un exemplu: 

De-ale publicității

luni, 15 septembrie 2014

Cu toții știm că atunci când vine vorba de afaceri mici și abia înfiripate e greu să treci de “zidul concurenței” bine consolidat de marile branduri. Nu este chiar imposibil să te faci remarcat, iar cheia succesului stă întotdeauna în prima apariție. Când afirm asta mă gândesc exact la primul impact pe care-l are clientul tău cu firma/afacerea propusă de tine și care este strâns legat de un logo. Emblema business-ului tău trebuie să fie cât mai originală și să atragă “ochiul curios” al vizitatorului. Prima impresie contează întotdeauna, iar cei de la Logo1 au experiența necesară (de peste 10 ani) pentru a transforma ideea ta într-o siglă aspectuoasă, demnă  de serviciile oferite de tine. Acest site mai poate realiza pentru tine și cărți de vizită, pachete identitate companie, bannere, precum și cosmetizarea paginilor web.  Pachete au prețuri avantajoase, iar părerea clientului contează. Adams Supplements, Zeletin, Buchete Delicioase sunt doar câteva dintre brandurile care și-au realizat sigla cu ajutorul Logo1. Dacă vrei să te convingi și tu că merită, accesează acest site și alege oferta care ți se potrivește.

Dețin acest blog din 2011 și până acum m-am ambiționat și încăpățânat să-mi realizez singură bannerele, deși nu pot spune că am suficientă experiență în domeniu. Sunt sigură ca Logo1 mă poate ajuta să transpun esența blogului meu într-un banner care să atragă un click și “să-mi facă rost” de mulți cititori. Că tot veni vorba de logo-uri mi-am amintit de cum aveam de gând, împreună cu sora mea și o verișoară să ne deschidem un mic atelier de confecționat brățări, cercei, coliere și other stuff. Am început să preluăm materialele necesare, dar mica afacere a rămas doar la stadiul de vecini și familie, fără promovare online, așa că după ce ne-am umplut rudele de brățări am decis să uităm de ideea noastră. Tind să cred că ar trebui să-mi reformez “echipa de furnici” și să ne apucăm de chițibușit accesorii pe care să le promovăm printr-un logo interesant. Eu apelez la  www.logo1.ro, voi?

Copil fiind, de urși mă îndragosteam

duminică, 14 septembrie 2014

               Dimi bună, prieteni. În curând nepoțica mea își serbează ziua de naștere și m-am gândit să-i ofer un cadou drăgălaș. Chiar dacă împlinește deja 13 ani n-am să dau fuga prin magazine să-i cumpăr hăinuțe și accesorii sau cine știe ce rechizite (n-are nicio vină că s-a născut în plin început de “sezon școlar”). Consider că o jucărie de pluș ar fi cadoul perfect (ar fi și pentru mine…cred ca și la 50 de ani mi-aș dori unul). Cine zice că aceste pufoșenii n-au utilitate este cu siguranță prea ancorat în realitate și banal. Eu cred că sunt numai bune de strâns în brațe în nopțile reci de toamnă-iarnă, numai bune de smotocit când vorbești la telefon, perechea ideală de dans prin casă când încerci să te convingi să te apuci de curățenie, o chestie ce-ți amintește de copilărie și reaprinde făclia ei în sufletul tău. Frunzărind mediul online(menționez că nu prea aveam timp de hoinărit prin magazine), am descoperit un site tare “delicios” cu “ființe de pluș” pe mărimea și pe buzunarul fiecăruia. Site-ul se numește ePufos.ro și o să te îndragostești cu siguranță de o jucărie de-acolo! Am pus câteva link-uri în articol!!!
      Urșii mari de pluș n-au vârstă, te fac să te simți mereu tânăr și vor smulge un zâmbet prietenesc chiar și celui mai spân om, deși nu vorbesc, cântă sau fac treburi gospodărești.


       Eu am ales deja cadoul pentru nepoțică și deși a trecut și ziua mea, cred ca mi-aș mai face un cadou și mie, căci am o slăbiciune pentru dulciuri și jucării de pluș. 

Cu alte cuvinte, dacă vrei să-ți impresionezi juniorii din familie, iubita ori să faci un cadou care să amintească de cea mai pură perioadă din viața unui om, alege jucăriile de pluș.





Despre cum să faci mălai pe net sau nu

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Nu sunt adepta reclamelor și câștigurilor fabuloase atât de vehiculate în mediul online. Nu cred în avocați din Nigeria care-ți trimit moșteniri fantomă pentru care trebuie să plătești taxe și nici în clasicele “Cum să faci bani online?”,  “Muncește de acasă”. Recunosc că nu m-am încumetat să încerc aceste variante, dar până la urmă mi-ar folosi și mie niște bănuți. Nu demult îmi circulă printre amici o jucărie de site, ce pare oarecum credibil în ceea ce privește realizarea de venituri din două motive și anume:  1. Bănuții oferiți sunt puțini și se pot acumula destul de greu. 2. Site-ul e verificat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Totuși eu abia m-am apucat să “click-uiesc” pe el așa că nu pot garanta că sumele greu strânse ajung până la urmă pe cardul “muncitorului”, dar v-aș sfătui să încercați sau eventual aștept câteva opinii dacă l-ați încercat deja sau dacă nu credeți o iotă din ceea ce vă promite.

Site-ul se numește MailDirect! Tot ce trebuie să faci este să-ți creezi un cont, folosind datele reale și ulterior vei primi mail-uri pentru care vei fi plătit cu câțiva cențișori dacă le distribui, vizualizezi. Cu cât ai mai mulți asociați, cu atât cresc cențișorii. Spor la mălai!!! Înscrie-te aici și vezi care-i treaba!

Orice

miercuri, 10 septembrie 2014

Orice lacrimă sfâșie din mine,
Partea bună și-o duce-n partea rea
Simt în mine doar ură și suspine,
Și mă-mpac că nu mă poți salva.

Faci din mine firav gând de sinucidere,
Așterne-mi totuși iarbă peste pietre să am căderea lină…
Nu sunt de vină….am vise vinovate
Cine m-alină? Când ele pleacă-n zori cu-o noapte.
Deși vine lumină prefer să cerșesc întunericul meu,
Ca să mă chinui… cu mine însămi sunt doar eu.

Mi-e dor și mă dor toate la orice căzătură,
Din râul otrăvit nu mă abțin să iau o gură…
Și poți să-mi spui să mă opresc să trăiesc,

Căci n-aș face-o să risc bucăți de amintiri ce mă hrănesc.

Ai, și-am zis verde... Și-am zis verde lemn uscat...

marți, 9 septembrie 2014

 și folclor am promovat/ o artistă ce nu s-a stins/și-a făcut din muzică Înviere și Vis.

           Și lumină și zâmbet se făcu pe chipul meu când am auzit că “Regina cântecului românesc” este readusă în prim plan într-un eveniment muzical ce se va desfășura și în orașul meu, Galați, în octombrie. Mă bucur foarte mult că s-a decis ca spiritul acestei mari personalități să fie omagiat în cadrul turneului ROOTS REVIVAL ROMANIA-COLORS OF MARIA, ce va avea loc în 10 orașe ale țărișoarei noastre. Deși artista s-a născut la București sunt sigură că locuitorii Galațiului sunt însetați de a asculta muzică bună, iar acest turneu este o șansă enormă de a o face.

Sursa pozei
            Știm cu toții că Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, de nuntă, de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, lăutărești, satirice, de petrecere, bocete. Cu patru luni înainte de a împlini 50 de ani, pe 22 iunie 1963, s-a stins din viață, în urma unui cancer pulmonar, cea care a fost numită de Constantin Brâncuși "reprezentanta întregii românimi".
       Proiectul muzical și multicultural reunește artiști din 7 țări, fiind un turneu de muzică improvizată în care folclorul românesc devine sunet pur, universal și este la ediția a doua, prima fiind dedicată muzicii maramureșene, fiind finalizată cu realizarea unui album. În această ediție se promovează cel de-al doilea CD, înregistrat live la Sala Radio în primăvara acestui an.


Pe scena Roots Revival Romania vor urca: Mehdi Aminian (IRAN) – Ney; Mehmet Polat (TURCIA) –Oud; Leila Renault (FRANȚA) – Bas; Emmanuel Hohvannisyan (ARMENIA) – Duduk; Hristina Beleva(BULGARIA) – Gadulka; Monica Mădaș (ROMÂNIA) – Voce; Maria Casandra Hauși (ROMÂNIA) – Voce; Aleix Tobias Sabater (SPANIA) – Percuție.

Programul turneului:

Craiova: 23 septembrie- Teatrul Marin Sorescu
Timișoara: 25 septembrie- Teatrul Național
Oradea: 26 septembrie - Casa Sindicatelor
Cluj-Napoca: 28 septembrie- Filarmonica Transilvania
Sibiu: 29 septembrie- Casa Sindicatelor
Brașov: 01 octombrie- Centrul Reduta
Iași: 03 octombrie- Teatrul Luceafărul
Galați: 04 octombrie- Casa Studenților
Constanța: 06 octombrie- Casa Sindicatelor
București: 11 octombrie -Sala Radio
București: 12 octombrie -Sala Radio

BILETE

Biletele pentru turneul Colors of Maria pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro
Biletele au preţuri cuprinse între 40 şi 60 de lei în ţară şi între 40 si 80 de lei în București, în funcţie
de categorii, concertele încep la ora 20:00.
Un eveniment organizat de Twin Arts cu sprijinul Sensiblu.

Mai multe detalii despre turneu şi cd pe http://roots-revival.com/ 

De ce să fim ca unii și nu ca ceilalți?

duminică, 31 august 2014

Pentru că e vital să ne menținem solidă calitatea cu care am fost înzestrați: unicitatea. Atâta timp cât “efectul de turmă” își pune amprenta mai puțin pe noi, cu atât poți ajunge sa fii mai original, personal și tot ceea ce construiești pe viitor să-ți rămână impregnat în inimă. Desigur, în fond pornim de la același chip de lut/aceeași maimuță, depinde de viziuni…dar e necesar să aflăm ce ne face să fim unici.

Pentru că persoana ta e valoroasă și merită să o prețuiești. Luând mereu exemplu atitudinea și preamărind personalitatea altora riscăm să o facem pierdută pe a noastră, să devenim “replică ieftină”, nicidecum “copia fidelă”. Dacă ai anumite principii pe care le respecți transpune-le prin propriul caracter, fără să-ți nimicești vreodată opiniile personale, în favoarea părerilor de vis-à-vis.

Pentru că merită să fii un ciudat (în opinia gloatei banalului), care să schimbe sau să încerce să facă altceva în colțul său de lume și care nu răspunde cu replici agresive și împrumutate de la anturaj, celor ce nu le admit ideile.

Pentru că e antrenant să privești viața dintr-o perspectivă unică, energică, flexibilă, optimistă…văzându-ți roadele muncii și bucurându-te diferit de acestea.

Pentru ca fiecare are un loc al lui și vine un moment când doar tu ești judecat, pus la zid, nemaicontând dacă totul a pornit de la ceilalți.

Pentru că e prostesc să dai vina ulterior pe alte persoane pentru erorile/nepotrivirile pe care le-ai întâmpinat tu.

Pentru că poți descoperi în tine infinituri nebănuite și calități ce merită scoase la iveală și fructificate.

Pentru ca trebuie să scapi de frica de eșec, deoarece ai început să faci treaba în felul tău și ți-e teamă să nu fi greșit (clasicul “Mai bine ascultam de….” ). Tu ai greșit, clar tu știi ce poți perfecționa, ce contează cu adevărat și ce nu.


Fii original sau pierde-te în mulțime!!! Tu ce alegi?

Poftiți la ecoturism

vineri, 22 august 2014

Ziua bună, cititori. Am decis să vă readuc aminte astăzi de un colț de Rai al României, anume Delta Dunării. Cu siguranță cei care au vizitat-o abia așteaptă răgaz de la birou să o facă din nou, iar cei care au văzut minunăția naturii doar în poze au notat-o pe lista de dorințe , ca viitoare destinație.
E imposibil ca această zonă magică să nu te atragă, iar ca să fiu sigură că primează pe lista ta cu destinații de vacanță, îți prezint trei motive care cu siguranță o vor face să urce în topul tău personal.

1.       Diversitatea speciilor și raritatea unora dintre ele

Dacă mergi în Deltă ai ocazia să te bucuri să vezi, pe lângă pelicani, vidre și berze și câteva animale și plante ciudate, cum ar fi cele două specii de plante carnivore- Otrățelul de baltă(Utricularia Vulgaris)  - care plutește deasupra apei nefiind prinsă de ea și-și absoarbe prada cu ajutorul unor saci cu apă și aer, care se închid, iar victima moare de foame, ulterior fiind digerată de plantă; și Aldrovanda, ce prezintă spini pe margini, astfel încât insecta este prinsă în frunza care se închide când este atinsă. Lumânarea de mare (Noctiluca Miliaris) este un fenomen deosebit al naturii, încât face valurile  și suprafața apei să devină fosforescente, iar pescarii zonei spun că dacă te scalzi în apă în prezența ei , devii la rândul tău fosforescent. Delta Dunării adăpostește cea mai mică pasăre din România, “ochiul boului”, având aproximativ 10 cm lungime, o specie de fluture de noapte gigant, denumită “ochi de păun”,  animale drăgălașe, cum ar fi câinele enot, ce se aseamănă cu un raton, fiind un animal relativ nou în țară, la fel ca și șacalul auriu,  iar cele mai mici mamifere din această zonă sunt chițcanii.
Există și câțiva dușmani deosebit de periculoși, cum ar fi păianjenul Văduva Neagră,  a cărui înțepătură poate fi mortală, dacă nu este tratată la timp, precum și șarpele rău- o specie agresivă și protejată, cel mai lung șarpe al Europei. 

2.   Alte atracții în Delta Dunării, în afară de floră și faună, sunt: Catedrala din Sulina, Farul Vechi, plaja salbatică din Sulina, Obeliscul din Crișan, Pădurea Letea (monument al naturii), Fântana și stejarul îngenunchiat din Pădurea Caraorman și nu în cele din urmă hotelurile plutitoare.

3.       Ecoturismul: Care este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care trebuie să indeplinească următoarele condiţii: conservarea şi protejarea naturii; folosirea resurselor umane locale; caracter educativ, respect pentru natura – conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale; impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural. Această activitate are un impact pozitiv asupra conservării ariilor naturale( ex: strângerea de deșeuri lăsate de turiști, acordarea de sprijin financiar pentru reabilitarea zonelor protejate), constituind un avantaj al comunității locale(se aleg ghizi locali, se cumpără bunuri și servicii locale), încercându-se și păstrarea componentei culturale specifice zonei.

 În acest sens, în perioada 29-31 august va avea loc la Tulcea  cea de-a patra ediție a RowmaniaFest - Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle. Este un eveniment deosebit la care merită să participi, fiind o inițiativă a unuia dintre cei mai mari sportivi ai României, născut in Delta Dunării, anume Ivan Patzaichin, promotor al ideii că această zona va deveni curând regina ecoturismului european. Festivalul promovează pe plan internațional această comoară a țării noastre, precum și proiectele societății civile pentru dezvoltarea durabilă a regiunii. Printre activitățile din cadrul festivalului se numără: defilări ai cailor de rasă ai Clubului Hipic Real Racing, concursuri de vâslit în canotci, atât între echipe de pescari, cât și între echipe de turiști, ateliere educative pentru copii, concerte Rock n’Row și multe altele. RowmaniaFest este o oportunitate pentru iubitorii de activități pe apă, pentru cei ce iubesc sportul și mișcarea în natură, promovând vâslitul și turismul de bun simț. Mai multe detalii aici.

Slideshow sugestiv:



Lista se poate îmbunătăți și cu opinia ta. Adaugă un comentariu!!!


 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS