Răsplătește-ți angajații sau partenerii de afaceri cu Gift Idea

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Articol premiat: 



Sărbătorile pascale ne bat curând la ușă. Soarele străbate scutul dens al norilor și dezmorțește privirile împietrite de ger și întuneric ale oamenilor. E vremea să ne revedem frații, surorile, bunicii, părinții și rudele apropiate. Iată încă un prilej de a ne reuni de-a lungul aceleiași mese, ciocnind ouă roșii și închinând câte un pahar de vin pentru sănătate, dar și pentru dulcea revedere. Vine vremea să iertăm greșelile voite sau nu ale celor din jurul nostru, să ne îndreptăm atenția către Marea Sărbătoare a Învierii Domnului, să primim Lumina și prospețimea în casele noastre și să alungăm cu făclia de Paște orice gând necurat sau orice atmosferă întunecată, ce pândește să ne acapareze sufletul.
Iepurașul de Paște e așteptat cu daruri atât de cei mici, cât și de cei mari. El semnifică puritatea și bucuria de a dărui. 
Îmi amintesc cu drag de copilărie și de momentele când această sărbătoare colinda chipul blând al mamei, prinzând-o până în ultimul moment robotind prin casă. Mergeam sâmbătă noaptea cu tatăl meu,la Înviere, uneori reușind să rămânem până la finalul slujbei, apoi veneam cu ”lumină” și aprindeam candela pregătită de mama. A doua zi, dis-de-dimineață, ne trezeam rând pe rând, rostind ”Hristos a Înviat!”, răspunzându-ni-se cu ”Adevărat a Înviat!”. Găseam în fața casei o oală cu apă, ouă roșii și bănuți, unde, după datină, trebuia să ne spălăm fața, iar cine se spăla ultimul, lua ce era în acel vas. Lângă el se afla întotdeauna un coș plin cu bunătăți: cozonaci, dulciuri, iepurași de ciocolată. Apoi urma masa, care reunea adesea pe lângă familia noastră și alți musafiri și începea concursul de ciocnit ouă din care doar adevărații hoțomani ieșeau învingători. 

Timpul a trecut... Ca să reunești întreaga familie de Paște ai nevoie de concediu. Ca să reușești să ai concediu atât înainte cât și cu câteva zile după Paște, trebuie să ți-l programezi și să-ți faci treaba în avans la job. Ca să-ți faci treaba cât mai bine, ai nevoie de motivație și de un șef care să nu se gândească că Sărbătorile Pascale nu vin și pentru angajați. 
Coșuri Paște de la Gift Idea sunt un prilej prin care orice firmă își poate răsplăti oamenii de valoare, ce acționează asemenea unor rotițe, ce fac un amplu mecanism să meargă. De ce i-ai alege pe ei, drept ”Iepurașul de Paște” pentru angajați? Indiferent de sărbătoare au mereu  pregătite pentru tine cele mai elegante coșuri cu bunătăți rafinate, de o calitate 100%. Rapiditatea este punctul forte al acestei firme în plină dezvoltare an de an- în 24-48 de ore surpriza ta este gata livrată oriunde în țară, la tarife avantajoase, prin FAN Curier, iar pentru bucureșteni livrarea este gratuită. Simplu și ușor, poți alege cadoul în funcție de buget, gusturi, dar și scop. Tot mai multe întreprinderi apelează la Gift Idea pentru a-și surprinde angajații și a-i motiva să fie din ce în ce mai buni în domeniul lor. Cadourile rafinate pot întări relațiile de afaceri sau pot răsplăti o muncă bine făcută sau pot însemna un gest de mulțumire față de colaboratori, parteneri.

Dacă aș fi angajată, mi-aș dori să primesc un astfel de coș:

Coșul conține: 





  • Vin roșu La Cetate Crama Oprișor 0,75l

    • Panettone 500g
    • Davidoff cafea 250g
    • Ciocco Pistacchio fistic glazurat 100g
    • Loacker Rose praline ciocolată albă cu alune 70g
    • Feelings praline assortiment 200g
    • Vivani ciocolată premium 100g
    • Confit pere cu ghimbir 120g
    • Amaretti colore 20g
    • Lumânare în formă de ou
    • Folie ambalare
    • Fundă
    • Iarbă décor
    • Cutie transport
    Iată pașii pe care trebuie să-i urmați pentru a intra în posesia coșurilor de Paște pe care doriți să le oferiți angajaților:

    1. Alegerea produselor- Vă rugăm să țineți cont că pentru a finaliza comanda, aceasta trebuie să fie de minim 1500 lei + TVA.
    2. Plasarea comenzii: online, telefonic sau pe e-mail.
    3. Procesarea comenzii- în cel mult 24 de ore.
    4. Contract și factură fiscală- Produsele de pe site-urile www.giftidea.rowww.cosuri-paste.ro, www.cosuri-craciun.ro se adresează exclusiv firmelor. Pentru toate tipurile de comenzi se încheie contract și se emite factură fiscală.
    5. Modalități de plată
    6. Transport și livrare

    De asemenea, aveți la dispoziție și un configurator prin care puteți realiza un cadou personalizat. 
    Ca angajator, ce coșuri ai alege să le oferi drept cadou de Paște angajaților?
    Ca angajat, ce coș ți-ar plăcea să primești de la șeful/șefa ta de Paște?

    Articol premiat BlogAwards


    Share Button

    17 comentarii:

    1. Interesant.
      Paşte fericit tuturor şi poftă bună celor care vor câştiga acele bunătăţi...

      RăspundețiȘtergere
    2. Cateva cosuri pline de cadouri mi-ar trebui si mie pentru prieteni, sa nu mai alerg din magazin in magazin. :))) Sigur, sper ca vreun prieten sa vada aceste cosuri si sa imi ofere si mie unul. :))))

      RăspundețiȘtergere
    3. Paste fericit si dulce mmmmm!

      RăspundețiȘtergere
    4. Oferta ideală pentru un Paște fericit!!!

      RăspundețiȘtergere
    5. Fain...e o idee eficienta pentru a motiva angajatii...

      RăspundețiȘtergere
    6. Paște Fericit!!! Frumos articol.

      RăspundețiȘtergere
    7. Mereu in tema! Multumita articolului tau sunt convinsa ca multi dintre cititorii tai vor reveni la traditiile de odinioara! Felicitari!

      RăspundețiȘtergere
    8. Asa de frumos ce-ai scris tu aici, chiar m-a facut sa-mi aduc aminte de copilarie :)

      RăspundețiȘtergere
    9. Frumos scris si bine punctat, felicitari

      RăspundețiȘtergere
    10. Paste fericit tuturor si plin de voie buna!!!

      RăspundețiȘtergere
    11. Orice firmă care se respecta ar trebui sa își răsplăteasca oamenii de valoare !

      RăspundețiȘtergere
    12. GiftIdea ofera cadoul ideal de sarbatori!

      RăspundețiȘtergere

    Părerea ta bună sau rea contează pentru mine.

     
    FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS