Casele cu personalitate sunt case cu pretenții

sâmbătă, 30 mai 2015

Se spune că bătrânețea este ca o povară ce cade pe umerii oamenilor, paralizându-i parcă. Mulți cred că acest „greu” al bătrânilor se răsfânge și asupra lor, ca și nepoți, copii etc. Am crescut modest în casa bunicilor mei, alături de familia mea. Această locuință nu avea decât câteva odăi, iar când venea iarna ne înghesuiam cu toții în una, îngrămădind cum puteam paturi, perne, hăinuțe. Bucătăria se muta în odaia bunicii, care gătea la plită, alături de mama, iar când mirosul ciorbei sau al pâinii din cuptor ajungea în camera de vis-a-vis știam că trebuie să ne pregătim pentru masă și ne cuibăream cu grijă în jurul acesteia, căci ea reușea să ne unească și să aibă destulă bucățică de loc pentru oricine. Au venit alte timpuri peste noi...acum am camera mea, propriul laptop și telefon, atunci aveam doar un fix, la care îmi era teamă să răspund. S-au renovat în mare parte camerele și s-a schimbat mobila. Așadar, fundalul copilăriei a fost șters parcă cu zugrăveală nouă și parchet. După ce am ajuns să trăiesc câțiva ani și departe de această „simplă casă” de la țară, am realizat că atunci când mă reîntorceam în weekend-uri simțeam o liniște interioară și o protecție care mă acapara cu totul. Puteam să dorm mai bine, să visez și să retrăiesc cu familia amintiri vechi și prăfuite, cu chipurile noastre imortalizate în poze. 
Mi-am propus să renovez această casă, de dragul vremurilor apuse și dându-i o notă cât mai clasică și personală. Dar povestea pe care doresc să o transmit prin intermediul noilor decorațiuni, va fi mai bine expusă și înțeleasă dacă i-ar da viață Constantin și Corina. Încă din 2008, pasiunea lor pentru frumos a fost transpusă unor adevărate opere de artă unde sălășluiește viață: locuințele, cu ajutorul profilelor decorative, creând prin proiectele lor o stare de bine și de încredere. Mici fragmente din povestea unei case se regăsesc pe fațada ei, reunind materiale și finisaje, ce reușesc să facă din locuința ta o poveste unică. Pentru ca visul tău să devină realitate, ai la dispoziție 4 drumuri de urmat:
1. Trimiți proiectul tău de fațadă cu profile și el va fi reprodus în cele mai mici detalii. 
2. Soliciți serviciile celui mai bun arhitect pe profile ornamentale, clasice sau moderne. 
3. Alegi din kiturile complete expuse pe site și le vei avea fabricate la dimensiunile necesare. 
4. Transmiți poze cu elementele dorite și aștepți realizarea lor.
Pentru a vă convinge că și alții și-au spus povestea prin intermediul profilelor personalizate din polistiren, București, Brașov sau Zalău sunt doar câteva orașe-martor ale acestui concept inedit:
București- zona Casin
Zalău- fațadă casă
Brașov- ornamente exterioare casă
Avantajele polistirenului expandat:
  • Nu întreține arderea- testele efectuate de numeroase institute ale pompierilor dovedesc că dacă este aplicat corect , polistirenul satisface toate normele europene de siguranță.
  • Rezistență în timp- peste 80 % din termoizolațiile de la nivel european se realizează cu polistiren.
  • Nu servește drept hrană pentru insecte și rozătoare.
  • Permite pereților să respire- plăcile de polistiren expandat conțin în proporție de 98% aer , restul fiind celulele de polistiren. Această compoziție asigură și un coeficient mare de termoizolare și greutate foarte redusă.
  • Este reciclabil și ecologic.
  • Prezintă o rezistență termică optimă.
  • Reduce cu până la 70% costurile de încălzire sau răcire a locuințelor.
îți propune numeroase produse atât de decor exterior, cât și interior.
Categoriile variate de produse, realizate până la cele mai mici detalii vor reuși să facă din casa ta o poveste de viață reușită și durabilă peste ani. Începând de la chei de boltă, console, cornise, până la panouri decorative și kituri pentru ferestre, CoArtCo reușește să ofere servicii ireproșabile și materiale pentru finisaje de lux. Profilele decorative CoArtCo se pot produce la orice dimensiune, în orice stil arhitectural. Profilele de exterior sunt realizate din polistiren A200, cu densitatea de 30 kg/ m3 și sunt grunduite în două straturi cu o rășină grunjoasă, care le oferă o rezistență foarte ridicată, fiind adaptată climei din țara noastră, cu ierni geroase și veri călduroase. Fiecare clădire are proporții diferite și de aceea și profilele ornamentale trebuie realizate la comandă, la proporțiile ideale, să nu pară prea mici sau prea mari, iar după montaj, pot fi vopsite în orice culoare de vopsea lavabilă. Toate profilele CoArtCo sunt produse în România, iar showroom-ul se află în București, pe strada Miron Costin, nr. 20, Sector 1. Programul showroomului este de luni până vineri, în intervalul 09.00-17.00.
Modul în care sunt montate profilele de exterior și panourile de fațadă, fac diferența între o casă deosebită și o casă kitsch. O echipă nepricepută de montatori poate strica iremediabil efectul estetic deosebit al acestor elemente arhitecturale. Montarea profilelor decorative și a panourilor de fațadă nu este o muncă ușoară. Necesită cunoștințe solide de geometrie spațială, calcul matematic, experiență și atenție desăvârșită la detalii, pe care montatorii de la CoArtCo le dețin. De reținut este faptul că aceste profile nu afectează sănătatea oamenilor sau mediul înconjurător.

          Începe povestea cu ajutorul profilelor decorative CoArtCo!

Share Button

16 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. „Profilele decorative din polistiren expandat sunt solutia ideala pentru a putea decora fatada casei intr-un mod personal si unic. Multumesc de informatii”

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ma pricep prea mult la chestii de genul asta dar casa din Zalau mi se pare un kitsch total.

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant si real. Oferi informatii utile pentru multi dintre noi!

    RăspundețiȘtergere
  5. E ideal acest polistiren expandat.Ofera atatea si atatea avantaje si chiar mai mult,securitate,persoanelor care aleg sa isi "consolideze" si infrumuseteze fatada casei.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte utilă informație. Recomand.

    RăspundețiȘtergere
  7. ma bucur ca sunt prezentate atat avantajele cat si dezavantajele.interesant articol!

    RăspundețiȘtergere
  8. Bun articol ..trateaza un subiect interesant..sper sa vad unul pe viitor despre casele verzi..succes

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu mi-am izolat balconul cu polistiren expandat şi se simte diferenţa atât din punct de vedere termic, cât şi financiar!

    RăspundețiȘtergere
  10. Arata foarte bine.O casa cu o fatada noua, chiar e o investitie de durata.

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumos! La mai multe astfel de articole!

    RăspundețiȘtergere
  12. Super ^_^ Imi vin multe idei pentru viitoarea mea casa de la mune :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Un articol folositor. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta bună sau rea contează pentru mine.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS