Korill- Un supliment pentru inima ta

miercuri, 7 iunie 2017

          Putem spune că la fiecare pas suntem înconjurați de emoții, de la prima întâlnire, până la primul sărut, de la examenul de licență și până la interviul de angajare, suntem adaptați să facem față zilnic cumulului de trăiri, din care ne șlefuim pe noi înșine. Fiecare etapă a vieții presupune emoții, iar fiecare zi este gata să ne ofere noi oportunități, să ne ajute să ne descoperim, iar la fiecare colț mai pândește și câte o provocare. Nu întotdeauna ceea ce simțim este pozitiv, căci uneori mai presărăm și o doză de furie, egoism, rachiună sau se abate asupra noastră un val de tristețe. Toate sentimentele sunt constructive, dar pe atât de tare pe cât ne călesc pentru viață, pe-atât de mult ne pot afecta și sănătatea.
                În ultima vreme se vorbește din ce în ce mai mult despre stres, un factor nelipsit din viața cotidiană: stresul de a da randament cât mai bun la locul de muncă, grija pâinii de mâine pentru copii sau calculul cheltuielilor zilnice ori relațiile defectuoase interumane ne alimentează cu o „boală”, care este pe atât de invizibilă și nedureroasă, pe atât de gravă. Când suntem stresați sau acaparați de sentimente negative ne odihnim mai puțin, avem o dietă defectuoasă și tendința de a sta izolați. Printre principalele consecințe care izvorăsc din aceaste probleme sunt: stările depresive, un posibil început de gastrită sau probleme cu glanda tiroidă, însă cel mai afectat pare a fi aparatul cardiovascular.

                Tot mai multe persoane au probleme cardiace de la o vârstă fragedă, majoritatea dintre aceștia fiind diagnosticați prea târziu. Bolile de inimă sunt dintre cele mai diverse, de la hipertensiune arterială, până la cardiopatii, iar netratate corespunzător pot conduce la episoade de infarct miocardic, care se pot solda cu moartea. Cardiacul „confirmat” trebuie să ia medicație toată viața pentru a preveni aceste riscuri, să aibă o dietă atent controlată, lipsită de sare, să fie atent la efortul fizic pe care îl depune, ori la perioadele caniculare din an.
                Un alt factor asociat tot mai adesea cu bolile de inimă este și colesterolul, care se poate depune pe artere și vene, formând plăci ateromatoase, care împiedică un debit corespunzător de sânge și un aport optim de oxigen și substanțe nutritive către țesuturile organismului. Nivelul colesterolului crește prin  consumul de alimente grase, dar și stresul cotidian poate conduce la exacerbare, prin urmare echilibrul colesterolului nu poate fi întotdeauna controlat strict din dietă.
                Există totuși numeroase căi prin care ne putem proteja de afecțiunile cardiovasculare, care odată instalate ne urmăresc toată viața, iar numeroase studii au demonstrat cu succes acțiunea acizilor grași precum omega 3, omega 6, principii ce pot fi regăsite în numeroase uleiuri de pește, dar și în uleiul de krill. 
                O importantă sursă din acest produs o reprezintă suplimentul Korill, produs de Sanience. Capsulele moi conțin 500 de miligrame de astfel de ulei, sub formă de capsule moi, ușor de administrat. Produsul susține sănătatea aparatului cardiovascular, refăcând necesarul de acizi grași esențiali și de antioxidanți naturali, nutrienți importanți pentru organism. 
                Aceste grăsimi benefice omega-3 reduc semnificativ riscul de debut al bolilor cardiace sau al declanșării atacului de cord, dar au și un rol important în funcționarea creierului, îmbunătățirea memoriei, întărirea sistemului imunitar și favorizează și mobilitatea articulațiilor.


                Krill-ul este o specie de animal marin, un crustaceu ce se regăsește în toate oceanele lumii, iar denumirea de krill se traduce din norvegiană ca fiind „puiet de pește”. 


Uleiul de krill este deja cunoscut pentru faptul că reglează nivelul colesterolului și al trigliceridelor, astfel că protejează sistemul cardiovascular, menținând și tensiunea arterială în limite normale, fiind un aport benefic de acizi grași esențiali și antioxidanți naturali, asemeni uleiului de pește. 
          Pentru ca inima ta să funcționeze, arborele cardiovascular trebuie „udat” cu Korill- ulei de krill.
Share Button

2 comentarii:

  1. are everyone looking for ways online to get help solving their pregnancy and infertility problems when most of every native American is talking online about the help of Dr Mandaker Alamun. I checked him out when my husband who could not get me pregnant for over 9 years of marriage as a result of low sperm count became fertile and now, I am 5 months pregnant and it is this man known as Dr Mandaker who helped my husband solve his problem. My name is Alecia from ca USA. I would advise anyone and everyone who needs the help of any spell caster in love marriage,finance, job promotion,lottery spell,poker spell,golf spell,Law & Court case Spells,money spell,weigh loss spell,diabetic spell,hypertensive spell,high cholesterol spell,Trouble in marriage,Barrenness(need spiritual marriage separation),good Luck, Money Spells,it's all he does or looking for breakthrough in your political career to meet this Dr Mandaker the link to his website copy this link (witch-doctor.page4.me)His email contact witchhealing@outlook.com for He is a Reliable and trustworthy. I and my husband have gone to different hospitals having the thinking that I was at fault for not getting pregnant. But at the Federal hospital, they examined him too and his sperm count was low and unable to get a woman pregnant as a result of male infertility. It was then I sort out,thanks to Dr Mandaker.

    RăspundețiȘtergere
  2. Suplimentul alimentar KORILL il gasiti aici: https://www.mattca.ro/korill-500-mg-x-30-cps-moi

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta bună sau rea contează pentru mine.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS