Cu siguranță ne lovim în viața de
zi cu zi de marea problemă a banilor. Ne-am dori să fim independenți financiar
și bineînțeles să lucrăm cu dăruire într-un domeniu care ne place. Sunt din
ce în ce mai puțini cei care își încearcă norocul dezvoltându-și propria
afacere, în timp ce majoritatea se sperie de riscurile și de costurile pe care
le presupune o asemenea activitate. Tinerii din ziua de azi se poticnesc adesea
în diverse bariere ale societății, uneori renunțând la visul măreț de a avea
propria companie, pe care să o dezvolte într-un domeniu potrivit lor. Dar afacerile mărețe au fost presărate cu greșeli imense, chiar după
ce au cunoscut la început succesul ( de exemplu Bill Gates, co-fondatorul
Microsoft Corporation nu s-a gândit la oportunitatea de a-și dezvolta un motor
de căutare, introducând doar MSN Search, care funcționează destul de greu și pe
care a întârziat să-l dezvolte în cadrul companiei, dar ideea a fost valorificată ulterior de Larry Page și Sergey
Brin, care au fondat Google, un motor de cautare rapid, ideal pentru obținerea
rezultatelor relevante căutării). În concluzie, la început de drumul, ori chiar
în plină ascensiune orice afacere se poate risipi,așadar este de înțeles teama multor persoane de a se
încumeta la un asemenea drum plin de responsabilități, dar cu siguranță veți avea
regretul ca nu ați încercat măcar să puneți temelie la ceva.
Dacă ai o idee de afacere,oricare ar fi aceea și care te
reprezintă, atunci sigur locul tău este la școala de antreprenoriat
Start Me Up, ce se va desfășura la Pensiunea Speranța din Predeal în
perioada 14-20 Septembrie. Acolo îți vei descoperi potențialul în
afaceri, vei dezvolta concepte viabile de business, lucrând alături de oameni
bine pregătiți.
Aflându-se deja la cea de-a treia ediție, școala de
antreprenoriat îți ofera ocazia de a te întalni cu trainer-ul internațional
Daniel Ramamoorthy-antreprenor serial și fondator Treehouse, dar și numeroși
români de succes, care-ți vor demonstra că și în țara noastră îți poți dezvolta
o afacere, precum: Marius Ghenea- antreprenor serial și investitor de tip
angel; Bogdan Iordache- Co-Fondator și CEO How to Web; Cristian China Birta-
blogger și antreprenor online și cu mulți alți invitați de seamă.
Statisticile celorlalte două
ediții sunt încurajatoare, 49 de tineri din peste 460 de aplicații participând
la primele două ediții și generând 11 noi idei de afaceri cu potențial, pe care
le-au dezvoltat ulterior cu invitații speciali din cadrul evenimentului, iar
echipa câștigătoare de anul trecut a obținut o investiție pentru a finanța o
spălătorie automată pentru studenții din două cămine. Iată că se poate!
În opinia mea, afacerile pot începe și cu un buget mic, căci calitatea serviciilor oferite vor face diferența și îți vor garanta clienți fideli, care te vor ajuta să ridici compania, să angajezi personal și să dezvolți concepte noi. Banii din fondurile europene n-ar trebui nici ei neglijați, atât timp cât proiectul scris de tine se bazează pe lucruri concrete, vei avea tot succesul în obținerea lor. Nu contează dacă se fac greșeli, din ele învățăm cu toții și nu spune nimeni că alți antreprenori nu comit și ei greșeli. Perfecțiunea se dobândește prin multă muncă, dar “dulci vor fi roadele ei”.
În opinia mea, afacerile pot începe și cu un buget mic, căci calitatea serviciilor oferite vor face diferența și îți vor garanta clienți fideli, care te vor ajuta să ridici compania, să angajezi personal și să dezvolți concepte noi. Banii din fondurile europene n-ar trebui nici ei neglijați, atât timp cât proiectul scris de tine se bazează pe lucruri concrete, vei avea tot succesul în obținerea lor. Nu contează dacă se fac greșeli, din ele învățăm cu toții și nu spune nimeni că alți antreprenori nu comit și ei greșeli. Perfecțiunea se dobândește prin multă muncă, dar “dulci vor fi roadele ei”.
Înscrie-te acum!!!!
Mult succes, drag cititor și sper
ca ideea ta să fie una temeinică, cât mai originală,care să ofere locuri de
muncă oamenilor și satisfacție ție.
Draga mea, ai un premiu la mine pe blog.Felicitari!!
RăspundețiȘtergere