Îmi pare rău

luni, 28 iulie 2014

Îmi pare rău ca nu te-am lăsat sa fii tu…niciodată… Am promis mereu că n-am să mă supăr pe tine, dar n-am făcut-o niciodată până la capăt…
Nici măcar nu ți-am dat dreptul să spui ceva...Am trăit mereu doar cu impresiile mele, crezând defapt că tot ce fac referitor la noi e perfect…dar nu e deloc așa…Am fost oarbă…n-am văzut și simțit destul gesturile, faptele ce contau…dar aveam o vedere optimă când venea vorba de criticat defecte.  Am crezut ca sunt mâna ce vrea să te ridice, ți-am considerat lumea bolnavă…a mea era defapt bolnavă…și tu erai cel ce întindea mâna deasupra capului meu ca să mă aperi de ruinele ce cădeau zi de zi în ea…eu eram cea care aveam nevoie să fiu ridicată…cea care trăia într-o grotă plină de concepții greșite….
Am crezut mereu că știu tot despre tine, ce-ți place…credeam că-ți place tot între noi…dar mă înșelam…nu m-ai făcut niciodată să mă simt o pacoste…
Acum simt că meriți mai mult…simt că merit și eu să se descotorosească cineva de mine…să văd în clar ce-nseamnă viața mea, fără grija ta. De multe ori nu te-am lăsat să faci ceea ce dorești, crezând că e mai bine să facem ceea ce ne dorim…când defapt predominau dorințele mele.
Mi-am găsit mereu scuze banale în fața ta, am dat vina pe conștiință, pe vârstă, pe nimic concret…Am țipat că vreau fapte, nu vorbe…atunci de ce am vorbit așa de mult???
Mi-e dor de surprizele alea copilărești…când în miez de noapte îmi venea în cap să vin la tine pe furiș, să stau ascunsă după ușă când intri în cameră și să fac gesturi de copil alintat ce-și așteaptă premiul. Îmi e dor să-mi promiți ca te întorci repede de la fotbal, bere sau job și de fiecare dată să întârzii și să mă găsești dormind la seriale, să mă cauți printre atâtea perne. Îmi e dor de clipele când ne ascundeam de privirile celorlalți la diverse reuniuni ca să ne furăm unul altuia pupici și cum râdeam când eram prinși complotând la câte o chestie care să stârnească bucuria celor din jur.
Îmi e dor să căutăm cadouri ciudate pentru prieteni, familie…să fim doza de energie la fiecare aniversare…să purtăm haine identice și să ne întrebe lumea dacă “Sunteți frați?”. Îmi e dor de momentele când mă certam cu ai mei și mă răzbunam plecând cu tine, cutreierând străzile, parcurile…
Aș fi absurdă să zic că te vreau înapoi cum erai, căci pretențiile mele idioate ți-au schimbat comportamentul…pot să-mi doresc doar…





SĂ MĂ ACCEPȚI CUM SUNT SAU SĂ PLECI CÂT MAI REPEDE DE LÂNGĂ MINE!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta bună sau rea contează pentru mine.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS